Ini mulai dari terbesitnya pikiran ku tentang film-film Joko Anwar yang selalu ada nuansa horror dan gelap bahkan jika film nya tentang Superhero seperti Gundala, aku pikir sutradara seperti dia punya semacam style atau ciri khas yang kalau kalian nonton film gatahu judulnya aja dari beberapa scene pun kalian cuma butuh 10 detik buat nyadar kalau ini film Joko Anwar.
Kalian juga pasti ngerasain hal yang sama kalau misalnya kalian nonton film Christopher Nolan dengan tema yang berhubungan dengan manipulasi waktu dan realita dalam setiap plot apapun (Inception pakai manipulasi waktu berdasarkan sedalam apa dimensi mimpi, Interstellar dari setiap planet dan tata surya punya pedoman waktu yang berbeda, Dunkirk memecah 3 babak dari perang Laut, Darat dan Udara hingga mereka saling bertemu di akhir, Memento dengan plot mundur maju) sama film nya suka ada practical effect, atau film Wes Anderson yang pakai symmetric frame dan kostum unik digabung dengan dialog yang agak dramatis secara aneh, Tim Burton dengan gaya gothic, atau bisa juga Quentin Tarantino dengan foot fetish, trunk shot (shot scene dari dalam garasi mobil ke arah karakter), blood and gore, absurditas, dll.
Nah itu baru signature style, ini belum mencakup tema konsisten dari setiap sutradara yang suka diangkat di setiap filmografi mereka, misalnya Steven Spielberg selalu ada munculin hubungan dingin dan absent antara ayah sama anak, Martin Scorsese kebanyakan tentang kehidupan mafia, kekerasan, dan perjalanan religius, sama David Lynch kebanyakan tentang kehidupan Amerika dan American Dream yang ideal dan kegelapan yang dibaliknya.
Jadi dari itu semua, aku penasaran menurut kalian siapa aja sutradara Indonesia (bisa mencakup masa 1950an) yang kalian anggap auteur? Sutradara yang punya identitas di setiap film yang dibuat, selalu ikut campur di segala creative process di pembuatan film demi nguatin ciri khas nya di setiap filmnya? Terus style dan themes dari tiap sutradara nya apa?
Sejauh ini aku kepikiran Usmar Ismail tapi aku ragu signature styles dan thematic themes nya apa
Bagi yang belum tahu auteur itu apa secara detail bisa dicek disini :
https://en.wikipedia.org/wiki/Auteur

Vissa fonder har helt förlorat sina rabatter sen SAVR bytte plattform! Anledningen är att de inte längre får någon kickback från fondbolagen. Vad jag själv såg gäller det Handelsbanken (t ex Tillväxtmarknad Tema) och Carnegie (t ex Listed Private Equity A) - jag gissar att det rör sig om i huvudsak såna fonder som redan varit spärrade för köp på sistone.
Andra saker har ju blivit bättre i samband med plattformsbytet - växlingsavgiften för fonder i utländsk valuta har t ex gått från sämst i klassen (0,5%) till bäst (0,19%) - men att vissa fonder tappat sin rabatt är en rätt stor försämring som jag tycker de borde ha kommunicerat.
Här är svaret jag fick när jag frågade dom:

Tack för ditt meddelande!
Efter vår senaste tekniska uppdatering har dessvärre vissa av våra tidigare avtal med fondbolag – inklusive Handelsbanken – ändrats. Tidigare gick vi under vårt depåinstitut Fondabs huvudavtal, så vi kunde distribuera Handelsbankens fonder inklusive kickback, vilket innebar rabatt för alla våra sparare. Vi har varit i dialog med Handelsbanken men de har fortfarande inte gått med på att erbjuda oss någon kickback, och därför kan vi inte heller erbjuda er en rabatt. Konsekvensen blir dessvärre att Handelsbankens fonder blir dyrare hos oss än hos andra aktörer.
Du går gärna höra av dig till Handelsbanken direkt och efterfråga deras fond på vår plattform till rabatt, så kanske de kommer agera snabbare.
Tack för att du är kund hos oss! Vi gör allt i vår makt för att ha ett så brett och billigt fonderbjudande som möjligt.

Salutare prieteni! Scriu de pe un throwaway deoarece pe main am numele real & it’s easier that way. Ca sa fac un scurt-lung rezumat: Sunt intr-o relatie cu o tipa (eu - 22M si ea-20F) de aproximativ 3 ani si jumatate. Am fost colegi de liceu, o cunosc de cand era in clasa a 9 a, am cam pastrat legatura de atunci si pana cand am decis in final sa ne combinam. La inceputul relatiei, am avut o singura pretentie pe care mi-am exprimat-o: Sa nu ma indeparteze de prietenii mei(inclusiv o prietena foarte buna cu care am avut o incercare esuata de relatie pe la 14 ani timp de o saptamana) si nici de familie, in special de fratii mei(M+F). Relatia merge super bine, insa de la bun inceput a avut o problema cu prietena(amica) mea, am inteles felul in care trateaza ea faptul ca eu am o relatie de prietenie cu o persoana de sex opus asa ca am rupt legatura cu fata respectiva. Apoi, cand imi vizitam fratele(care locuieste intr-un oras vecin, aprox 30km) mereu o simteam nelinistita. Ma intreba din 30 in 30 de minute dupa primele doua ore, daca mai stau, cand merg acasa, etc. Apoi, mai e problema ca parintii ei sunt cam “stricti” cu ea, in sensul ca nu ii permit sa doarma la mine, eu nu pot sa dorm la ea, desi ai ei sunt constienti ca ea si-a inceput viata sexuala, ba chiar e activa, am fost invitat de sora mea sa mergem la ea in Austria impreuna, pe ea nu au lasat-o ai ei. Apoi, am fost invitati de fratele meu sa mergem impreuna cu el si sora mea in vacanta in Portugalia, din nou, nu i s-a permis. Acum vreo 3 zile, am fost invitati sa mergem la o cabana impreuna cu un grup de 4 prieteni(2m+2f) pe weekend. Astfel de chestii i-au mai permis ai ei in trecut, dar nu si de data asta. Problema e ca nu stiu cum sa abordez problema. Relatia merge super, comunicam eficient, nu au existat certuri majore decat neintelegeri foarte mici rezolvate cu dialog, ea e fata cuminte, nu are prietene vagaboande. Insa, simt ca in felul asta ma departez de toti cei apropiati. Am incercat sa discut cu ea pe tema asta, si de fiecare data simteam ca situatia ar fi escaladat, ea s-a suparat sau mi-a raspuns cu “mai asteptam putin si o sa putem face lucrurile astea cand o sa termin facultatea(mai 3 ani) si nu am sa mai depind de ai mei”. Voi cum ati proceda? Tin enorm de mult la ea si simt ca e mai ok decat restul fetelor cu care am fost, doar ca simt ca fazele astea ma termina psihic, ma macina incetul cu incetul.

En samling kul saker att äta, dricka och göra i Göteborg den kommande veckan!
Veckan uppdatering blev lite försenad, sorry! Om du vill vara säker på att få den i tid får du gärna signa upp på mitt nyhetsbrev, där jag publicerar den först!
PS. Kommentera gärna med det jag har missat!
---
​
❤️‍🔥 Singelkväll på Ringön! 14 februari Gyllene Måsen har gått ihop med Rasmus och Ivan från Ivans Pilsnerbar på Ringön så att alla som är trötta på gullande och puttinuttande kan fly landet!
På Alla Hjärtans dag kör vi Singles’ Night: Käka kärleksmums, drick riktigt fin öl, och speeddejta (gör det inte för bra dock, då får du inte komma tillbaka nästa år 😉).
Dra ihop kompisgänget och ta bron över till pilsner, pasta och en total avsaknad av parmiddagar!
🐕 2 x Hundbio 11 februari Om du inte varit där ännu, nu är det dags! Hundbio på Capitol slår alla andra upplevelser! Hundar överallt, hundgodis, och lagom hög ljudnivå - jag går i god för att det är helt fantastiskt! På söndag har du två olika föreställningar att går på: Den socialrealistiska The Old Oak (15.00) och Poor Things (18.00) med Emma Stone i rollen som nån sorts kåt Frankensteins monster. Det finns även möjlighet att joina en stadspromenad innan tidiga föreställningen.
🎤 Ringöns nya konsertlokal är öppen! 24 februari Speaking about Ringön; efter år av byggande och väntande på tillstånd har nu Monument dragit igång! Tyvärr tog biljetterna till öppningsfesten slut snabbt som tusan - men den 24 februari är det ytterligare en gratisfest, med finskt tema! Gratis, men förboka biljetterna nu! Kvällen kommer livesändas på SVT, så bete dig.
🎸 Rotten Mind Café Hängmattan Karl Johansgatan 16 Lör, 10 Feb 20:00 Info
🍻 SPIKE x BAM #1 Spike Brewery Slakthusområdet Hus C Lör, 10 Feb 20:00 Info
🎤 Livebandskaraoke Skeppet GBG Amerikagatan 2 Fre, 9 Feb 19:00 Info
🍺 INDIEFEBER LIVE: Pigman Potatisen Värmlandsgatan 15 Tors, 8 Feb 17:00 Info
🎸 No Tears + Tusen Ögon Café Hängmattan Karl Johansgatan 16 Fre, 9 Feb 18:30 Info
🎶 Vinyl & anekdoter (med Redtop) Skeppet GBG Amerikagatan 2 Ons, 14 Feb 19:00 Info
🥃 Whiskyprovning The Golden Days Södra Hamngatan 31 Lör, 10 Feb 17:00 Info
🎹 Stuzzi Nefertiti Hvitfeldsplatsen 6 Lör, 10 Feb 18:00 Info
🐕 Singelpromenad med hund Villa Belparc Slottsskogen Lör, 10 Feb 12:00 Info
👗 Klädbytardag Oscar Fredriks kyrka Oscar Fredriks Kyrkogata 1 Sön, 11 Feb 14:30 Info
🧶 STICKBIO: The Holdovers Bio Roy Kungsportsavenyen 45 Mån, 12 Feb 18:00 Info
🦜 Friflygning: Rasta Din Fågel GBF Konsertgatan 13 Sön, 11 Feb 15:00 Info
🕺 Dansa bluesdans West Coast Jitterbugs Doktor Fries torg 7 Fre, 9 Feb 19:00 Info

Pemikiran Mendalam

Sabung ayam, sebuah tradisi bersejarah yang diakui di berbagai budaya, sering kali menimbulkan kontroversi terutama terkait dengan kesejahteraan hewan. Artikel ini akan mengulas dampak negatif dari sabung ayam terhadap kesejahteraan hewan, membahas aspek-aspek yang menimbulkan keprihatinan dan perlu mendapatkan perhatian serius.

1. Eksploitasi dan Penderitaan Ayam:

Pertarungan sabung ayam mengakibatkan eksploitasi dan penderitaan yang signifikan pada ayam. Ayam yang diadu dipersiapkan secara khusus untuk pertandingan, mengalami latihan berlebihan, pemisahan dari kelompok, dan sering kali diberikan perlakuan yang tidak manusiawi.

2. Cedera Serius dan Kematian:

Dalam pertarungan sabung ayam, ayam sering kali mengalami cedera serius, termasuk patah tulang, luka parah, dan bahkan kematian. Kondisi ini menyebabkan penderitaan fisik yang tak terbayangkan bagi hewan tersebut.

3. Penggunaan Bahan Kimia Berbahaya:

Untuk meningkatkan performa ayam dan membuat pertandingan lebih menarik, sering kali digunakan bahan kimia seperti stimulan dan obat-obatan. Penggunaan bahan kimia ini dapat merugikan kesehatan ayam dan menimbulkan risiko kesehatan bagi konsumen jika dagingnya dikonsumsi.

4. Kondisi Hidup yang Tidak Layak:

Ayam yang dijadwalkan untuk pertarungan seringkali ditempatkan dalam kondisi hidup yang tidak layak. Kandang yang sempit, sanitasi yang buruk, dan ketidakpastian nutrisi dapat mengakibatkan stres dan kondisi kesehatan yang buruk bagi ayam.

5. Pengaruh Negatif terhadap Lingkungan:

Praktik sabung ayam juga dapat memiliki dampak negatif terhadap lingkungan. Pembuangan limbah dari tempat pertandingan dan praktik-praktik yang tidak berkelanjutan dapat merusak ekosistem lokal.

6. Normalisasi Kekerasan terhadap Hewan:

Keterlibatan dalam sabung ayam dapat menciptakan persepsi bahwa kekerasan terhadap hewan adalah sesuatu yang dapat diterima. Ini dapat mengarah pada normalisasi perilaku yang tidak etis terhadap hewan dan mengurangi sensitivitas terhadap perlindungan hewan.

7. Tantangan Terhadap Pengawasan dan Penegakan Hukum:

Sabung ayam sering melibatkan praktik-praktik yang melanggar undang-undang perlindungan hewan. Namun, tantangan pengawasan dan penegakan hukum sering kali membuat sulit untuk menindak pelanggaran ini dengan tegas.

8. Dampak Psikologis pada Hewan:

Ayam yang diadu tidak hanya mengalami penderitaan fisik tetapi juga dampak psikologis. Stress yang diakibatkan oleh pertarungan dan kondisi hidup yang tidak layak dapat memengaruhi kesejahteraan mental hewan tersebut.

9. Peran Negatif dalam Pendidikan dan Budaya:

Keberlanjutan sabung ayam dalam beberapa budaya dapat memberikan kontribusi pada pembentukan pandangan yang negatif terhadap perlindungan hewan dan mendidik generasi muda bahwa eksploitasi hewan adalah sesuatu yang dapat diterima.

10. Tidak Berkontribusi pada Pembangunan Masyarakat:

Sabung ayam tidak memberikan kontribusi positif yang signifikan pada pembangunan masyarakat. Sebaliknya, praktik ini dapat menciptakan siklus kemiskinan dan tidak berkelanjutan, terutama di daerah yang sangat mengandalkan tradisi sabung ayam.

Mengatasi Dampak Negatif: Solusi dan Pertimbangan Etis

1. Kampanye Pendidikan dan Kesadaran:

Kampanye pendidikan yang intensif tentang kesejahteraan hewan dan dampak negatif sabung ayam dapat membantu meningkatkan kesadaran masyarakat. Pendidikan ini harus melibatkan semua pihak, dari peternak hingga penonton dan pemain.

2. Penguatan Regulasi dan Penegakan Hukum:

Penting untuk memperkuat regulasi terkait perlindungan hewan dan menegakkan hukum dengan tegas. Langkah-langkah ini akan menciptakan dasar hukum yang kuat untuk melindungi ayam dan menghentikan praktik-praktik yang merugikan.

3. Promosi Alternatif Ekonomi Berkelanjutan:

Pengembangan alternatif ekonomi yang berkelanjutan untuk daerah yang sangat mengandalkan sabung ayam dapat membantu memutus siklus kemiskinan. Dukungan untuk usaha pertanian berkelanjutan atau industri kreatif dapat menciptakan peluang baru.

4. Kolaborasi dengan Pihak Berwenang:

Pihak berwenang, termasuk pemerintah dan lembaga perlindungan hewan, harus berkolaborasi untuk mengatasi tantangan pengawasan dan penegakan hukum. Ini mencakup pelaksanaan inspeksi reguler dan penegakan hukum yang konsisten.

5. Penciptaan Alternatif Hiburan Budaya:

Upaya harus dilakukan untuk menciptakan alternatif hiburan budaya yang menghormati nilai-nilai etika dan kesejahteraan hewan. Kegiatan-kegiatan ini dapat memberikan pilihan yang lebih baik dan lebih berkelanjutan bagi masyarakat.

6. Advokasi untuk Perubahan Budaya:

Advokasi dan dialog budaya dapat membantu merubah pandangan masyarakat terhadap praktik sabung ayam. Penghargaan terhadap nilai-nilai perlindungan hewan dan etika harus ditanamkan sebagai bagian dari perubahan budaya.

7. Pendidikan Generasi Muda:

Generasi muda harus diberikan pendidikan tentang perlindungan hewan dan dampak negatif sabung ayam. Pendidikan ini dapat membantu menciptakan sikap yang peduli terhadap kesejahteraan hewan di kalangan generasi mendatang.

Kesimpulan: Menggagas Perubahan untuk Kesejahteraan Hewan

Dampak negatif dari sabung ayam dan sabung ayam online terhadap kesejahteraan hewan memerlukan perhatian serius dan tindakan kolektif. Sambil menghargai nilai budaya dan tradisi, perubahan harus diinisiasi untuk melindungi hewan dari penderitaan yang tidak perlu. Penguatan regulasi, pendidikan, dan advokasi dapat membantu mengarahkan masyarakat menuju praktik yang lebih etis dan berkelanjutan. Hanya dengan bersama-sama kita dapat menggagas perubahan positif untuk kesejahteraan hewan dan menciptakan lingkungan di mana manusia dan hewan dapat hidup bersama secara harmonis.

Republica (greaca veche: Πολιτεία, Politéia) a fost scrisă aproximativ între 380 și 370 î.e.n. A. E. Taylor afirmă că Republica era deja scrisă în 388 (Taylor 2009), iar G. C. Field a sugerat data de 375 î.e.n. (Hornblower, Spawforth, și Eidinow 2012) Titlul Republica este derivat din latină, fiind atribuit lui Cicero, care a numit cartea De re publica (Despre treburile publice), sau chiar ca De republica, creând astfel confuzie în ceea ce privește adevărata ei semnificație. Republica este considerată parte integrantă a genului literar utopic. Al doilea titlu, Peri dikaiou (περὶ δικαίου, Despre justiție), este posibil să fi fost inclus ulterior.
Republica este doar a treia parte a unui proiect mai amplu care urma să includă o istorie ideală a Atenei, precum și o filozofie politică și fizică. Dialogul are loc în Pireu, în casa lui Cephalus din Siracuza (Platon 1848).
Cartea este divizată în 10 cărți: prima tratează tema dreptății; în următoarele două cărți Platon își expune teoria „statului ideal”; cărțile a patra și a cincea tratează relația dintre lucruri și idei, dintre lumea sensibilă și suprasensibilă (hiperurania); cărțile a șasea și a șaptea descriu teoria cunoașterii; cărțile a opta și a noua a vorbesc despre stat și familie; iar ultima carte analizează ideea de nemurire a sufletului cu Mitul lui Er.
Studiile stilometrice sugerează că prima carte a fost scrisă anterior și separat de celelalte nouă (Brandwood 1992, 96–97). Dümmler sugerează că a fost publicată inițial ca un dialog autonom, (Dümmler 1889) cu gândul la o continuare ulterioară (Szlezák 1992, 368). Charles Kahn subliniază legătura strânsă care unește diferitele cărți ale Republicii (Kahn 2008).
Tema centrală a cărții este dreptatea, (Brickhouse și Smith 2022) argumentată cu ajutorul mai multor teorii platonice, inclusiv mitul alegoric al peșterii, doctrina ideilor, dialectica, teoria sufletului și proiectul unui oraș ideal. Republica se referă la ceea ce se numește φιλοσοφία περὶ τὰ ἀνθρώπινα („filozofia lucrurilor umane”), fiind prezentată ca o lucrare organică, enciclopedică și circulară, cu accent pe relația dintre universal și particular.
Există mai multe interpretări privind arhitectura Republicii, inclusiv ipoteza unei „compoziții concentrice”, a unei structuri „în arc”, a „boltelor mari” în care justiția constituie centrul echilibrului, sau a unei structuri în „oglindă” (Mathieu 2014).
Benjamin Jowett evidențiază câteva aspecte din carte, considerate de el a fi cele mai importante (Jowett 1892): (1) caracterul dual al Republicii, a unui stat elen și a unui regat al filosofilor, paradoxurile Republicii așa cum au fost denumite de Morgenstern (comunitatea de proprietate, familiile, domnia filozofilor, analogia dintre individ și stat), subiectul educației, diferențe esențiale între politica antică și cea modernă sugerate de Republica, compararea Republicii cu Politicianul și Legile, influența exercitată de Platon asupra imitatorilor săi, și natura și valoarea idealurilor politice și a idealurilor religioase.
Richard Lewis Nettleship consideră Republica drept o carte de filozofie morală (Nettleship 1958), în care adevărata întrebare este Cum să trăim cel mai bine, inseparabilă de întrebarea: Care este cea mai bună ordine sau organizare a societății umane?
Philip Allott afirmă că în Republica este vorba despre trei lucruri codependente și codeterminante: ”ființa umană individuală, societatea umană și universul – Eu și Noi și Toți,” dezvoltând ”o filozofie a ceea ce credem că știm (epistemologie) și o filozofie a ceea ce alegem să facem (moralitatea).” (Allott 2011)
Mulți filosofi au văzut în Republica o primă schiță a socialismului (Plato și Stelli 2007), subliniind aspectele comunale și anti-individualiste evidențiate în conceptul de bine colectiv și în ideea comunității bunurilor, femeilor și copiilor.
Popper a întrezărit în starea ideală a filosofului din Republica prototipul statului autoritar modern cu structura ierarhică a societății, cultul conducătorilor și puritatea rasei. El consideră că Republica „a fost înțeleasă de autorul ei nu atât ca un tratat teoretic, ci ca un manifest politic de actualitate” (Popper 2020, vol. 1: 162).
Republica este considerată de mulți academicieni drept cel mai mare text filosofic scris vreodată (Gibbons 2001), fiind cartea cea mai studiată în universitățile de top (Ha 2016) (Jackson 2016).
Martin Luther King, Jr., a spus că Republica ar fi singura carte pe care ar fi dus-o pe o insulă pustie, alături de Biblie (Sharpe 2019).

Personaje

Socrate: filozof, profesor al lui Platon, care ocupă cea mai mare parte a dialogurilor, dezvoltând tema orașului ideal.
Thrasymachus: sofist, care inițiază discuția, argumentând inițial că dreptatea este „profitul celui mai puternic”.
Cephalus: proprietar în vârstă al casei care găzduiește dialogul; susține că dreptatea și fericirea în viață constau în acumularea de bunuri materiale.
Glaucone: elev al lui Socrate care îl însoțește din Cephalus
Polemarco: elev al lui Socrate, fiul lui Cephalus
Adimanto: elev al lui Socrate.
Clitophon: politician atenian
Lysias, Euthydemus și Charmantide: prezenți fără a participa la dialog (Plato și Jowett 1991, 360a–340b)

Conţinut

Cartea I: Socrate ajunge la casa lui Cephalus, unde începe discuțiile despre bătrânețe și își prezintă propriul model de fericire și dreptate. Polemarco își spune și el opinia despre dreptate și justiția ca datorie, să faci bine pentru prieteni și rău pentru dușmani. Thrasymachus își exprimă opinia lui despre justiția politică, susținând că dreptatea este practic utilitatea celor care sunt mai puternici. Socrate intervine spunând că dacă cei aflați la putere ar fi tirani, aceștia ar face rău tuturor, și prin nedreptate pot fi controlați toți. Dreptatea este o virtute a sufletului, după cum spune Socrate, contrazicându-l astfel pe Thrasymachus care vede nedreptatea ca pe o virtute.
Cartea II: Glaucone intervine vorbind despre viața dreaptă și categoriile de bine, afirmând că dreptatea omului constă în obţinerea propriilor avantaje. O nedreptate nepedepsită necesită forța puterii. Dreptatea adevărată pentru omul de rând ar fi o „nedreptate deghizată”. Adimante intervine afirmând că se caută dreptatea doar pentru reputația pe care i-o dă omului drept. Socrate propune analiza dreptății într-un „oraș ideal”, plecând de la origini, de la nucleul primitiv, un simplu sat de țărani cu sarcini specifice care apoi se extinde și are nevoie de pază, și ulterior de o conștiință a oamenilor care constă în cunoaștere și educație, expunând sarcinile fiecărui cetățean.
Cartea a III-a: Prezintă îndatoririle și educația artistică a gardienilor orașului, care nu trebuie să fie corupți de poezie și literatură. Socrate distinge trei tipuri de poezie: imitativă, narativă și mixtă. Minciuna trebuie rezervată doar conducătorilor cu intenția de a face bine (”minciuna nobilă”). Gardienii trebuie să se ferească de imitație, mergând doar pe acțiuni virtuoase. Educația lor vizează gimnastica și medicina, și domeniul juridic, pentru un trup sănătos și un suflet curat. Astfel, „am purificat, fără să ne dăm seama, cetatea despre care, puțin mai devreme, o consideram dependentă de lenevie” (Plato și Jowett 1991, cart. II, 399 d). În oraș ar trebui admiși doar artiștii și lucrătorii care vor crea lucruri frumoase. Adimante și Socrate discută apoi despre vorbirea utilă și vorbirea imitativă, problema iubirii și medicina.
Cartea a IV-a: Reia problema justiției în rândul cetățenilor. Adimanto întreabă dacă gardienii sunt fericiți cu constrângerile care li se impun, iar Socrate afirmă că în oraș toți sunt mulțumiți de sarcinile pe care le au, cu o educație adecvată. Virtuțile principale sunt înțelepciunea, curajul, cumpătarea, la care se adaugă dreptatea, suma celor trei virtuți. Înțelepciunea (specifică conducătorilor) implică o cunoaștere profundă și abilitatea de a da sfaturi bune. Curajul este o abilitate specifică soldaților, ”pentru a proteja constant judecata asupra lucrurilor de temut și asupra lor”. Cumpătarea (specifică lucrătorilor) implică faptul că cetăţenii nu trebuie să fie nici prea bogaţi (pentru că vor înceta să lucreze) nici prea săraci. Ulterior Socrate analizează tipurile de suflet, făcând o analogie cu cu caii orașului, alb și negru, conduși de un vizitiu moderator (omul).
Cartea a V-a: La îndemnul lui Adimant, Thrasymachus și Glaucon de a discuta despre comunităţile de femei şi copii, Socrate descrie relațiile de familie din oraș: „soțiile războinicilor noștri vor fi toate comune tuturor: niciuna dintre ele nu va trăi în mod special cu niciuna dintre ele; la fel copiii vor fi comuni, iar părinţii nu-şi vor cunoaşte copiii, nici aceştia din urmă părinţii lor ” (Plato și Jowett 1991, cart. II, 457c-d-462e). Căsătoriile între cetățeni „mai buni” favorizează binele orașului, iar copiii trebuie să fie puși în comun, susținând frăția comună. Continuă vorbind de importanța filosofiei pentru politică și făcând o comparație între individ și oraș, ambele prezentate ca organisme unificate. Filosoful trebuie să practice căutarea permanentă a adevărului, fiind astfel cel care greșește cel mai puțin, deci cel mai bun reprezentant al politicii pentru orașul ideal.
Cartea a VI-a: Se continuă discuția destinului filosofilor și sofiștilor, cu argumentarea că filosoful este cel mai potrivit să guverneze cu înțelepciune. Socrate face o analiză a politicii grecești. Evidențiază faptul că guvernele l-au disprețuit totdeauna pe filosof, prin „alegoria corăbiei”, în care cârmaciul este un bătrân orb, înțelept, dar care este contestat în mod constant de oamenii de la bord care vor să guverneze. Filosoful-rege asigură mântuirea orașului. Face analogia dintre ideea de bine ca cea mai înaltă cunoaștere și soare care, în perfecțiunea lui luminează cu înțelepciune. Apoi desenează o linie cu patru segmente: imagini sensibile, obiecte sensibile, entități matematice și Idei, care pot fi cunoscute prin, respectiv, imaginație (εἰκασία), credință (πίστις), rațiune discursivă (διάνοια) și inteligență (νόησις).
Cartea a VII-a: Socrate pune în discuție „mitul peșterii”, pentru a ne face să înțelegem obscurantismul ignoranței în care se află omul, de unde trebuie să se poată elibera pentru a găsi adevărata „lumină” a înțelepciunii. Filosoful rupe lanțurile și iese din peșteră în lumea exterioară, o metaforă a dialecticii ascendente, înțelegând astfel că interiorul peșterii este doar o reflectare distorsionată a lumii reale care este lumea inteligibilă. După ce a conștientizat existența unei alte lumi mai bune și veridice, Socrate continuă cu instruirea regelui filosof, afirmând că acesta trebuie să continuie cu studiul matematicii, geometriei și dialecticii. Filosoful este cel care se ridică până la contemplarea ideii de Bine, și acesta este motivul pentru care el este cel mai bun gardian posibil.
Cartea a VIII-a: Aici Socrate face cea mai profundă analiză a fericirii celor drepți și celor nedrepți. Vorbește de principalele forme de guvernare: aristocrația, timocrația, oligarhia, democrația și tirania (cea mai rea). Favorizează aristocrația în detrimentul oligarhiei și democrației care în timp devin corupte și trec în forme mai proaste de guvernare, precum timocrația și tirania. În oligarhie săracii se vor revolta împotriva bogaților și vor construi un regim democratic care promovează „puterea de a face tot ce vrei” . Dar libertatea și egalitatea duc la neliniște, copiii nu-și mai respectă părinții, și vor apare leneșii și profitorii, și în final anarhia care va favoriza tiranul care se va prezenta ca un protector.Concluzia lui Socrate este că, din cauza impulsivității sufletului uman și a corupției, este necesară intervenția filozofului.
Cartea a IX-a: Socrate insistă asupra ideii că tiranul, deși stăpânește prin frică, este el însuși sclavul propriilor pasiuni. Socrate detaliază metafizica plăcerilor, lăudând plăcerile raționale drepte ale filosofului, superioare celorlalte două părți iraționale ale sufletului. Socrate face apoi o recapitulare: oamenii vor fi cei mai fericiți în aristocrație, mai puțin în timocrație, și mai puțin în oligarhie și așa mai departe până la democrație și tiranie. În suflet există trei părți: partea rațională sau intelectul (Noûs, νοῦς), partea care caută vitejie și onoruri , și partea inferioară (ὲπιθυμία), care caută doar plăcere. Evidențiază diferența dintre dintre filozoful conducător și tiran, și face apel la o alegorie împărțind sufletului într-un monstru polifal, un leu și în final un om care datorită leului, domină monstrul, garantând dreptatea.
Cartea a X-a: În ultima carte se discută despre poezie și imitație. Poetul, și arta în general, imită obiectele sensibile, deci generează o iluzie bazându-se pe pasiuni ascunse care contaminează sufletul și fac cetățeni răi. Prin urmare, astfel de artiști ar avea interdicție în orașul ideal, dar trebuie păstrate ditirambele (lauda zeilor) și epopeele. Socrate reiterează nemurirea sufletului. Viciile îl fac rău, dar nu îl distrug. La final, expune „mitul lui Er” din Pamfilia, care a fost găsit mort după o bătălie dar a reînviat la rugul funerar pentru că i se ordonase de către Judecătorii Supremi să fie „mesagerul din viitor”. Puritatea sufletului nu poate fi obținută doar după ce s-a eliberat de limitările corpului uman, meritând abia atunci răsplata de după moarte, adică viața veșnică în contemplarea adevărului.
Unitatea internă a acestei ultime cărți a fost adesea pusă la îndoială, fiind văzută ca un apendice la celelalte nouă cărți, (Babut 1994) ca fiind scrisă ulterior celorlalte cărți ale Republicii, sau chiar ca ca fiind opera unui editor care a imitat opera lui Platon.
Există multe interpretări ale Republicii prin divizarea ei în funcție de subiectele tratate, una din cele mai cunoscut astfel de clasificări fiind cea a lui Bertrand Russell, în O istorie a filosofiei occidentale (Russell 2013, cart. I, part 2, cap. 14):

1. Cărțile I–V: definirea justiției; comunități ideale („utopie”); educația gardienilor;
2. Cărțile VI–VII: conducătorii filozofi; mitul peșterii; teoria Formelor; regimuri politice;
3. Cărțile VIII-X: forme practice de guvernare.

Jowett evidențiază cinci „diviziuni naturale ale Republicii, astfel:

1. Cartea I început — II 367: Morala din viața de zi cu zi și din teoriile perioadei.
2. Cartea II 368 — V 471: Precizarea sistemului implicat în existența ființei morale.
3. Cartea V 471 — până la sfârșitul Cărții V: Moralitatea ideală sau religia filozofică și baza ei reală sau metafizică.
4. Cărți V – IX: Verificarea legăturii dintre binefacere și bunăstare
5. Cartea X: Coroborarea psihologică a criticii cu aspectul nereal. (Bosanquet 1895)

https://www.cunoasterea.ro/republica-lui-platon/

Diplomati Petritsch: Dialogu i brendshëm me serbët në Kosovë, bazë për normalizim me Serbinë
https://ift.tt/OaHNMLh
Diplomati Wolfgang Petritsch tha se dialogu i brendshëm me serbët në Kosovë, është çelës për një zgjidhje të qëndrueshme me Serbinë.
Në një intervistë për Radion Evropa e Lirë, Petritsch tha se nuk pret rezultat substancial në dialogun mes Kosovës dhe Serbisë më 2024, për shkak të zgjedhjeve që do të mbahen në Shtetet e Bashkuara dhe Bashkimin Evropian.
Në këtë drejtim, diplomati austriak shpreson që administrata e presidentit amerikan, Joe Biden, të vazhdojë udhëheqjen, sepse beson që ekipi i tij është i angazhuar për zgjidhje të drejtë.
Ndër tjerash, Petritsch tha se incidenti i këtij viti në Banjskë të Kosovës duhet të shërbejë si mësim për rritje të vigjilencës në fushën e sigurisë, e cila do të ketë prioritet në vitin që vjen.
Ai bëri thirrje për përparim në procesin e dialogut, me arsyetimin se çdo zvarritje e procesit rrezikon përkeqësim të situatës.
Zoti Petritsch, liderët e Kosovës kanë thënë se ky vit ka qenë më sfiduesi në aspektin e sigurisë, që prej pavarësisë, duke marrë shkak sulmin ndaj Policisë së Kosovës në Banjskë. Si do ta përshkruanit ju?Wolfgang Petritsch: Kjo ka qenë, padyshim, një pikë e ulët në marrëdhëniet në mes të Beogradit dhe Prishtinës. Dhe, nuk po flas vetëm për dialogun, për të cilin, fatkeqësisht, viti 2023 nuk ka qenë më i suksesshmi. Mendoj që incidenti në Banjskë do ta fokusojë vëmendjen në sigurinë dhe aspektin ushtarak në vitin e ardhshëm, kur është fjala për marrëdhëniet ndërmjet të dyja palëve.
Presidentja e Kosovës, Vjosa Osmani, e thekson shpesh rrezikun e, siç thotë ajo, “sulmit të Serbisë ndaj Kosovës”, duke e përmendur si referencë incidentin në Banjskë. A ekziston një rrezik i tillë?Wolfgang Petritsch: Ne jemi të lehtësuar që situata nuk është përshkallëzuar, ndonëse ka pasur potencial. Mirëpo, kjo na tregon se ekziston rrezik i madh që bisedimet e gjata dhe të vazhdueshme ndërmjet Beogradit dhe Prishtinës, të cilat lehtësohen nga Bashkimi Evropian, të mos vazhdojnë më, ose të mos e kenë rëndësinë që e kanë pasur në të kaluarën. Në këtë aspekt, viti 2023 ka qenë vendimtar. Unë besoj që nëse nuk shfrytëzohet viti 2024, për ta nxitur BE-në dhe Beogradin e Prishtinën, që të mendojnë seriozisht për një qasje të re, atëherë nuk jam i sigurt nëse në vitin 2025 – pasi të kenë përfunduar zgjedhjet e vitit të ardhshëm – të ketë përparim substancial.
Më pas, më 2025, kur të kemi Komisionin e ri në Bruksel dhe kur të kemi administratën e re në Uashington – shpresoj që do të ketë vazhdimësi të administratës [së presidentit Joe] Biden – atëherë do të jetë momenti i ri për të rinisur dialogun.
Por, e gjithë kjo duhet të bazohet në përvojën e dhjetë, apo më shumë vjetëve të fundit, dhe të merren parasysh masat që janë marrë në incidentet e kaluara, duhet rishikim i metodologjisë së procesit të ndërmjetësimit. Besoj se nuk mund ta shohim dialogun të izoluar prej negociatave për anëtarësim, sidomos bisedimet e Serbisë për anëtarësim në BE.
Mendoj se duhet bërë më shumë për Kosovën dhe popullatën e saj, për ta parë më afër anëtarësimin në Bashkimin Evropian, që natyrisht do të marrë vite, por duhet kombinuar procesin e anëtarësimit të gjashtë vendeve të Ballkanit Perëndimor me dialogun mes Beogradit dhe Prishtinës. Kjo besoj që duhet të bëhet më e qartë.
Për t’i motivuar negociatat në të dyja palët, qeveritë e të dyjave duhet të trajtojnë më me seriozitet procesin, dhe të mos zhyten nëpër konflikte, që nuk janë as në interes të Serbisë dhe as të Kosovës. Ne duhet të mendojmë më gjerësisht. Besoj se problemi qëndron në faktin që situata globale ka ndryshuar në mënyrë dramatike, dhe papritmas ka më pak vëmendje në konfliktet e vogla dhe të vazhdueshme, sikurse ato mes Kosovës dhe Serbisë. Po u referohem konflikteve të mëdha sikurse lufta e Rusisë në Ukrainë, lufta mes Izraelit dhe Hamasit në Lindje të Mesme. Këto janë pika të mëdha konflikti të vitit 2024.
“Nuk e duam një Republika Sërpska në Kosovë”
Pse thatë që shpresoni të ketë vazhdimësi të administratës Biden në Shtetet e Bashkuara, pas zgjedhjeve? A besoni se është më e favorshme për dialogun Kosovë-Serbi?Wolfgang Petritsch: Po, mendoj se administrata Biden dhe ekipi i presidentit Biden janë më të interesuar për zgjidhje konstruktive. E kemi parë në të kaluarën administratën e [Donadl] Trumpit, zotin [Richard] Grenell, duke ndërmarrë veprime, që thjesht nuk ishin në interes të zgjidhjes së drejtë të konfliktit.
Komuniteti ndërkombëtar, sidomos Bashkimi Evropian, duhet të ketë këtë lloj lirie për të gjetur zgjidhje evropiane për konfliktin. E thashë edhe më herët që duhet të shihet i gjithë procesi i anëtarësimit të rajonit, duhet të analizohet siguria e gjithë Ballkanit Perëndimor si tërësi. Pjesa e rëndësishme është që si Serbia, ashtu edhe Kosova, duan të anëtarësohen në Bashkimin Evropian. Prandaj, vetëm një zgjidhje evropiane është realizueshme.
Kjo zgjidhje, më pas, do t’iu japë fund dy konflikteve të mëdha historike që datojnë prej rënies së ish-Jugosllavisë. Kjo është e mundshme. Mendoj se çështja e Kosovës është më e lehtë, sesa ajo e Bosnje e Hercegovinës, sepse popullsia është e ndarë, ka shumicë dhe popullsi pakicë në veri të Kosovës. Prandaj, zgjidhja është më e lehtë sesa trekëndëshi që ekziston në Bosnje e Hercegovinë, në mes të tri komuniteteve etnike, dhe situata është më e vështirë dhe më komplekse për të gjetur zgjidhje.
Një tjetër gjë që duhet thënë është se për Kosovën duhet të gjendet një zgjidhje më e mirë sesa ajo e vitit 1995 për Bosnjën. Duhet të jetë më kualitative, më e drejtë, dhe sistemi qeverisës duhet të mendohet vërtet mirë.
Definitivisht ne nuk e duam edhe një Republika Sërpska në Kosovë, dhe ky model është përjashtuar nga komuniteti ndërkombëtar. Nuk duhet përsëritur gabimi i njëjtë në Kosovë. Duhet të gjendet një zgjidhje më e drejtë për minoritetin serb. Kjo është në interes të madh të Prishtinës, andaj nuk duhet të parandalohet një sukses, duke qenë shumë të ashpër me gjërat që duhet të jenë më fleksibile në këtë traktat eventual të normalizimit.
Pak përparim në dialog më 2024
Kur flasim për minoritetet në Kosovë. Tema e formimit të Asociacionit të komunave me shumicë serbe është diskutuar vit pas viti. Kosova po hyn në vitin kur pritet formimi i tij. A besoni se do të ndodhë?Wolfgang Petritsch: Mendoj që në vitin 2024 nuk do të ketë shumë përparim në aspektin e përfundimit të hapave që duhet të merren. Me zgjedhje në Bashkimin Evropian dhe Shtetet e Bashkuara, më 2024, presioni politik prej Uashingtonit dhe Brukselit, nuk do të materializohet drejt një zgjidhjeje.
Duhet pasur fokus në dy gjëra. Siguria është në rend të parë për vitin 2024, duhet të ketë përforcim të forcave ndërkombëtare në Bosnje e Hercegovinë (EUFOR-i) dhe Kosovë (KFOR-i), dhe ato misione të sigurojnë që incidentet sikurse ai në Banjskë, apo ndonjë incident tjetër i armatosur, të mos zhvillohet. Duhet pasur shumë vëmendje në aspektin e sigurisë.
E dyta, viti 2024 duhet të shfrytëzohet – për shkak të vakuumit të udhëheqësisë në SHBA dhe BE – për të punuar më shumë në propozime. E përmendët Asociacionin, mendoj që është në interes të madh të Prishtinës, që të dalë me një propozim të drejtë. Kjo është e rëndësishme. E qartë që Beogradi kërkon sa më shumë për minoritetin e tij, minoritetet gjithmonë dëshirojnë më shumë autonomi. Por, duhet të ekzistojë një zgjidhje që është e drejtë ndaj minoritetit në njërën anë, dhe që nuk e shkatërron sistemin funksional në Kosovë, në anën tjetër.
Po jua them një gjë, që është e rëndësishme, pse tani ka më shumë incidente në krahasim me të kaluarën? Sepse nuk ekziston një zgjidhje për kohë të gjatë, mbi 10 vjet. Nënshkrimi i Marrëveshjes së Brukselit për Asociacionin është punë e kryer. Sa më shumë që nuk ka përgjigje konstruktive kjo temë, aq më keq do të bëhet, dhe kjo nuk është diçka që duam. Sepse, kemi mjaftueshëm probleme në Evropë dhe vendet fqinje. Në Lindje të Mesme dhe vendet fqinje. E kemi Ukrainën fqinje. Le të mendojmë sa afër Evropës janë. Nëse shihet në nivel global, këto konflikte i kemi në derë të shtëpisë.
Prandaj, besoj që duhet të ndërmerren iniciativa më proaktive. Është e rëndësishme që Prishtina të dalë me propozime, asgjë nuk është më e rëndësishme sesa të flitet për nivelin teknik. Çfarë gjithmonë flasim për Asociacionin është nëse duhet të ekzistojë një i tillë, por a kemi biseduar ndonjëherë për hollësitë? Si duhet të duket Asociacioni, çfarë kompetenca duhet të ketë?
Duhet të flitet me popullatën. A ka biseduar dikush me qytetarët në veri që preken drejtpërdrejt? A ka biseduar dikush se si do të përmirësohen marrëdhëniet në mes të shqiptarëve dhe pakicës që jeton atje? Popullsia atje nuk është 100 për qind me serbë, ka edhe shqiptarë atje. Atëherë si do të funksionojë marrëdhënia mes tyre? Duhet të flitet me njerëzit. Kjo është përgjegjësi, sidomos e udhëheqësisë në Prishtinë, për të kuptuar më shumë për nevojat e tyre. Çfarë idesh kanë, të analizohen ato me seriozitet. Atëherë mendoj që mund të kemi zgjidhje, sepse një dialog i brendshëm në Kosovë mund të prodhojë rezultate më realiste.
“Nuk ka zgjidhje pa dialog të brendshëm me serbët në Kosovë”
Ju thoni se Kosova duhet t’i bëjë propozimet e veta. BE-ja ka thënë se Kosova dhe Serbia janë pajtuar në parim për propozimin e BE-së për formim të Asociacionit. A keni pasur qasje në draft-statutin që u është prezantuar palëve?Wolfgang Petritsch: I di gjërat bazike. Ajo që thashë është që gjithçka duhet të bëhet bazuar në atë draft-statut.
Pra, ju thoni që Kosova duhet t’i bëjë propozimet e veta bazuar në draft-statutin e propozuar nga BE-ja?Wolfgang Petritsch: Po, dhe të ketë ide më specifike, më konkrete. Nuk mendoj që individët në Bruksel dinë shumë për hollësitë rreth asaj se çfarë i duhet popullsisë lokale. Ky është çelësi për problemin që ekziston në pjesën veriore të Kosovës. E zgjidhje nuk mund të ketë pa një dialog të brendshëm.
Dialogu ndërmjet Beogradit dhe Prishtinës është i rëndësishëm, mirëpo meqë nuk pritet të ketë shumë rezultat më 2024 – për shkak të zgjedhjeve – dialogu i brendshëm në Kosovë mund të ndikojë që më 2025 të ecet më afër normalizimit.
Normalizimi i brendshëm është bazë për normalizim të marrëdhënieve ndërmjet të dyja shteteve.
“Kurti e kupton peshën e problemit”
E përmendëm që viti 2024 është vit zgjedhor në BE dhe SHBA. A nënkupton kjo që po ik treni për Kosovën dhe Serinë që të arrijnë përparim? I dërguari i BE-së për dialogun Mirosllav Lajçak, ka thënë në një intervistë për një media lokale se Kosova po humb kohë të çmueshme duke mos ecur përpara.Wolfgang Petritsch: Po, ashtu është. Do ta mbështesja zotin Lajçak në këtë interpretim, sepse duhet kuptuar që problem ekziston brenda Kosovës. Çështjet e pazgjidhura në mes të minoritetit serb dhe shumicës. Serbia këtu është jashtë. Natyrisht, ajo ka ndikim të madh politik, ekonomik dhe financiar. Dhe ky aspekt duhet marrë parasysh. Mirëpo, Prishtina duhet të ketë shtrirje më serioze te serbët. Kjo është e rëndësishme. E di që kjo është punë e vështirë. Por, politika është gjë e vështirë. Kam diskutuar edhe me [kryeministrin e Kosovës, Albin] Kurtin për këtë temë, dhe ai duket se e kupton peshën e problemit. Mirëpo, ajo peshë nis e bëhet më e lehtë duke u marrë me të hap pas hapi. Hapi i parë që propozoj është që të bëhen shumë përpjekje për krijim të dialogut në mes të komuniteteve në veri. Kjo është pengesa më e madhe. Mirëpo, nëse ka sukses në këtë pikë, afrohet rruga drejt Asociacionit dhe drejt normalizimit të marrëdhënieve.
Liderët në Kosovë e përsërisin shpesh se ata duan të flasin me pakicën serbe, që duan të jenë më afër tyre, mirëpo ju besoni se duhet bërë më shumë?Wolfgang Petritsch: Po. Definitivisht duhet bërë më shumë, ndonëse e di sa e vështirë është e gjithë kjo. E di prej Bosnjës, që edhe pas shumë vjetësh prej përfundimit të luftës, ende ka shumë mungesa në nivelin politik. Mirëpo, e di që në nivelin lokal, ku jetojnë bashkë komunitetet, është bërë shumë përparim ndërmjet serbëve dhe boshnjakëve, dhe ndërmjet serbëve dhe kroatëve. Situata në Bosnje është edhe më komplekse dhe më sfiduese sesa në Kosovë, sepse atje janë tri entitete.
E, në Kosovë nuk flasim për serbët që jetojnë në jug të Kosovës. Për aq sa kam njohuri, atje ekziston ideja që jetojnë bashkë, duhet të punojnë së bashku, dhe kjo pikëpamje pragmatike duhet të ekzistojë edhe në pjesën veriore, duhet të ketë shtrirje serioze. Shumica ka përgjegjësi ndaj pakicës. Sa më shumë që bën shumica, aq më pak ekstreme është pakica, dhe aq më pak ka hapësirë për ndikim të jashtëm. Kjo besoj që është edhe psikologjike, por është parim politik që duhet ndjekur në Kosovë.
“Konfliktet të zgjidhen duke e ndryshuar perspektivën”
_A keni në mendje ndonjë hap që do të duhej ta bënte Qeveria e Kosovës në këtë drejtim?_Unë nuk jam në pozicion të këshilltarit. Por, e di prej situatave të tjera, ne austriakët e dimë marrëdhënien në mes të Vjenës dhe Romës, se si e kanë zgjidhur çështjen e Tirolit Jugor, pjesën me gjermanfolësit në pjesën veriore të Italisë. Ka dallime edhe aty, mirëpo është pranuar fakti që dy popullsi të ndryshme jetojnë aty, por në aspektin politik dhe ekonomik, ata kanë arritur sukses të madh.
Pjesa gjermanfolëse në atë pjesë është më e pasura në gjithë Italinë. Ky është sukses i ndërmjetësimit në mes të Vjenës dhe Romës. Atëherë nuk ka ekzistuar BE-ja në formatin e sotëm, mirëpo Kombet e Bashkuara kanë dhënë ndihmë të konsiderueshme. Pra, ka mënyra, por i takon secilit politikan që t’i identifikojë më të mirat, të cilat e përmirësojnë jetën e përditshme të banorëve. Politika duhet të jetë më e interesuar këtu, sepse njerëzit jetojnë nëpër ambientet tyre, ata nuk jetojnë në Evropë, ata jetojnë në fshatrat e tyre, në qytezat e tyre, dhe aty i kanë problemet.
Duhet menduar se si të zgjidhet një konflikt duke e ndryshuar perspektivën. E di që është më e lehtë për mua që të flas prej jashtë, por kjo ndoshta është një këshillë, të ecet një hap mbrapa, të analizohet situata dhe ndoshta atëherë lindin ide të reja. Një pjesë e madhe e problemit besoj që zgjidhet në komunitetet e atyre banorëve, duke i pyetur ata. Ekzistojnë disa mënyra. Akademikët mund të ofrojnë ndihmë, dhe viti 2024 mund të shfrytëzohet për t’u përgatitur për dialog më të mirë.
“Nuk e duam një Kosovë jofunksionale”
Po ju pyes sërish, a keni pasur qasje në draft-statutin e propozuar për Asociacionin. Si e shihni atë? A është draft i mirë?Wolfgang Petritsch: Mendoj që është draft bazik, është draft i mirë. Autorët e këtij drafti duket se kanë parë më gjerë konfliktin dhe është përdorur një gjuhë, që ndoshta edhe do të rafinohet, mirëpo është në interes të Prishtinës, sepse është territori i saj ku do të zbatohet, nëse do të zbatohet. Ne nuk e duam një Kosovë jofunksionale, nuk duam që ky konflikt të zgjasë përgjithmonë.
Shiheni Lindjen e Mesme, ku prej vitit 1948, çështja palestineze është e pazgjidhur. Palestinezët kanë bërë shumë gabime. Ata nuk janë të pafajshëm. Edhe Izraeli, në anën tjetër, ka bërë shumë gabime. Dhe kjo duhet të shërbejë si shenjë paralajmëruese që sa më shumë që zgjat konflikti, aq më i thellë bëhet dhe tani kur analizohet Lindja e Mesme, askush nuk mund të dalë me zgjidhje të shpejtë, dhe do të duhet, fatkeqësisht, një kohë shumë më e gjatë.
Do të kalojmë te një temë tjetër. BE-ja i ka vendosur disa masa ndëshkuese ndaj Kosovës, pas incidenteve që kanë ndodhur në maj në veri të Kosovës. A besoni se duhet të hiqen?Wolfgang Petritsch: Është rrugë me dy kahe. Unë jam në favor të heqjes së tyre, mirëpo Prishtina duhet të japë sinjale që po bën diçka që do ta përmirësonte situatën në dialog, dhe që të ofrojë disa propozime. Tensionet janë të larta dhe nëse palët nuk flasin me njëra-tjetrën, tensionet do të vazhdojnë të jenë të larta dhe do të thellohen edhe te popullata, edhe në politikë. Pra, duhet ecur në këtë drejtim, të dërgohen sinjale të vullnetit të mirë. Besoj që kjo do të interpretohet si diçka pozitive në Bruksel dhe në këmbim, BE-ja do t’i heqë masat.
Ka zëra kritikë në Kosovë që edhe Serbia duhet të sanksionohet nga SHBA-ja dhe BE-ja, pas asaj që ka ndodhur në Banjskë.Wolfgang Petritsch: Sanksionet, qoftë ndaj Beogradit, qoftë ndaj Prishtinës, nuk janë masa ime e preferuar politike. Unë preferoj rrugën politike, dialogun, negociatat, vullnetin e mirë, duke besuar që edhe pala tjetër ka qëllime të mira, se si të arrihet deri te një fitore për dy palët. Dhe ajo fitore është politike. Për aq kohë sa të ekzistojë konflikti, të gjitha aspektet tjera nuk do të jenë me prioritet. Kosova, Serbia dhe rajoni janë të pazhvilluar në aspektin ekonomik dhe prandaj njerëzit po ikin prej shtëpive të tyre, po shkojnë në Vjenë, Gjermani apo vende tjera, sepse nuk shohin zhvillim. Ky aspekt duhet trajtuar me shumë seriozitet, dhe duhet të jetë bazë për shqetësim për mirëqenien e njerëzve. Me mundësi ekonomike vijnë vendet e punës, edukimi më i mirë.
Sa u përket investimeve, në ditët e sotme nuk është e rëndësishme a keni fabrika, në kohën e digjitalizimit. Unë i kam propozuar Bashkimit Evropian disa herë që të krijohen mundësi që njerëzit e rajonit të mund të punojnë në sektorin e teknologjisë informative. Është diçka që mund të bëhet shumë lehtë, mirëpo për aq kohë sa do të ketë tensione, investitorët hezitojnë. Pra, Bashkimi Evropian duhet të ofrojë ndihmë, mirëpo nuk mund të bëjë shumë investime në një rajon ku është i mundshëm një konflikt ushtarak.
“Të mos mbivlerësohet ndikimi i Rusisë në Ballkan”
Po e përmendni konfliktin ushtarak. Bashkimi Evropian u është bashkuar së fundi shqetësimeve të presidentit ukrainas, Volodymyr Zelensky, që Rusia mund të nxisë konflikt në Ballkanin Perëndimor. Si mund të shmanget diçka e tillë?Wolfgang Petritsch: Kosova është ndoshta vendi më pro evropian në rajon. Prandaj, nuk shoh shumë rrezik për të nga Rusia, ndonëse natyrisht që elementet armiqësore janë të mundura. Për aq kohë sa ekziston mundësia e shpërthimit të një konflikti, Rusia do të përfitojë nga ajo. Por, mendoj se Rusia është goxha e fokusuar në problemet e veta në Ukrainë. Nuk do ta mbivlerësoja ndikimin e Rusisë në Ballkanin Perëndimor. E dimë që marrëdhëniet ndërmjet Beogradit dhe Moskës janë të afërta, më shumë sesa me secilin vend në rajon, të paktën publikisht. Edhe [presidenti i Republikës Sërpska, Millorad] Dodik është mik i mirë i [presidentit rus, Vladimir] Putinit. Mirëpo, ky i fundit është problem i ndarë që mund të menaxhohet lehtë, sepse është i vogël. Por po, Moska është e interesuar për vazhdim të konfliktit, dhe në këtë aspekt, as Prishtina dhe as Beogradi nuk po i ndihmojnë procesit të dialogut.
Sërish, zgjidhja duhet të inicohet nga Prishtina, duke pasur shtrirje, duke e adresuar faktorin njeri në këtë temë. Ka të bëjë me ndërtim të besimit. Mund të ketë tentime të Beogradit për ta parandaluar procesin, mirëpo një hap i tillë nga Prishtina do të mbështetet nga Bashkimi Evropian dhe amerikanët.
“Kosova të demonstrojë që mund të nisë dialog të brendshëm”
E përmendët që ka pak ndikim të Rusisë në Kosovë. Por, këtë vit, NATO-ja e ka rritur numrin e trupave në misionin e saj, KFOR. A besoni se kjo rritje është kyçe për të parandaluar çdo lloj konflikti?Wolfgang Petritsch: Natyrisht, siguria është shumë e rëndësishme më 2024. Nëse kemi mësuar një mësim nga Banjska është që duhet të jemi shumë vigjilentë në aspektin e sigurisë. Për aq kohë sa marrëdhëniet mes Prishtinës dhe Beogradit të jenë të parregulluara, për aq kohë sa nuk ka transparencë kur është fjala për mbështetje ekonomike të Beogradit në veri të Kosovës, atëherë Prishtina ka mundësi për fitore të madhe që përmes dialogut, Asociacionit, që të kërkojë transparencë, kontroll, sepse ndryshe nuk funksionon.
Gjithçka duhet të jetë transparente, kjo është në interes të pushtit qendror. Është edhe në interes të popullsisë lokale, sepse as ata nuk e dinë ku shkojnë të gjitha paratë që ndan Beogradi. Dyshoj që shkojnë te të gjithë, dhe kjo është diçka që mund të rregullohet, mund të ketë transparencë dhe llogaridhënie.
Çfarë duhet të ketë Kosova prioritet më 2024? Wolfgang Petritsch: Situata e sigurisë do të jetë me rëndësi. Me raste ka ekzistuar bindja në Bruksel, në Berlin apo Uashingtoni që Qeveria në Prishtinë nuk është duke bërë atë që duhet bërë. Kjo ka të bëjë me zgjedhjet lokale [në veri], që sipas mendimit tim nuk kanë qenë ide e mirë. Për të rregulluar administratën lokale, kryetarët janë pjesë shumë e rëndësishme e procesit dhe kjo është temë që do të marrë shumë vëmendje.
Prishtina duhet të fokusohet në këtë pikë, por edhe të këtë shtrirje ndëretnike. E di që është e vështirë, serbët më siguri nuk do ta mirëpresin, mirëpo duhet të tejkalohet ky nivel mosbesimi. Kosova duhet të bëjë përtej asaj që pritet prej saj dhe të demonstrojë që mund të nisë këtë dialog në nivel komuniteti.
Meqë i përmendet zgjedhjet lokale. A besoni që udhëzimi administrativ i lëshuar prej Qeverisë së Kosovës për zëvendësim të kryetarëve është mënyra e duhur për këtë proces?
Wolfgang Petritsch: Nuk i di të gjitha detajet. Por, parimi që duhet ndjekur nga secila qeveri në Prishtinë është që si, ajo që bën dhe vendos, të pranohet prej popullsisë serbe. Nëse ka propozime të drejta, ato do të zbatohen. Nëse konsiderohen të padrejta, do të jetë më e vështirë. Është gjithmonë ide e mirë që të konsultohen Brukseli dhe Uashingtoni, të dy kanë ambasadorë të mirë atje, për të gjetur zgjidhje si mund të jetojnë bashkë serbët me shqiptarët. Qeveria duhet të bëjë gjithçka për ta përmirësuar situatën. Sepse, në fund është me rëndësi për Kosovën. Për shtetësinë e saj, për sovranitetin. Sa më shpejt që zgjidhet kjo çështje, aq më shpejt Kosova do të ecë drejt institucioneve evropiane.
Top Channel

Salutare,
In viitorul apropriat as vrea sa imi cumpar o masina noua si am reinceput sa caut si efectiv sunt socat cat de diferita e piata si nu stiu ce sa fac in situatia mea.
Bugetul meu este de 15k euro. Fac 20k km/an. 60% afara, 40% in oras. Imi doresc o masina care sa fie fiabila, sa nu am treaba cu ea macar 4-5 ani de zile, putere peste 110 cai, sistem audio bun si km cat mai putini. Eu imi imaginam ca o sa reusesc sa gasesc si ceva cu 20-30.000km, noua - dar am gasit cam greu…
Masinile pe care le gasesc si sa zic ca imi plac au peste 100k km, dar sincer sa va spun mie mi se pare ca deja 100k km e mult, incep sa apara problemele de la 150k, deci sa zic ca as putea cam 2 ani sa stau fara griji prea mari, asta cu conditia ca masina sa fi fost intretinuta cum trebuie.
As vrea sa stiu voi ce ati cumpara in situatia mea si in acelasi timp sa deschid si un dialog pe tema asta de masini la 15k euro cu 100-200k km, daca se vand inseamna ca se cumpara..eu nu as cumpara - voi ce parere aveti?

Aku merasa banyak orang disekitaran lingkungan aku tinggal di Jakarta dan beberapa kota besar di Indonesia secara umum pada gak ber-SDM memadai. Dalam artian: 1. Gak punya skill khusus disektor industri tertentu, sehingga penyerapan SDM mereka lambat. 2. Gak punya transferable skill memadai yang bisa bantu mereka pindah sektor kerja dengan mudah. 3. Proses personal development mereka berhenti ditingkatan SMA/SMK atau sebatas S1 aja, jadi gak fleksible, gak adaptable, dan gak ada motivasi untuk berkembang.
Dari pengamatan pribadi sementara, case SDM rendah ini terjadi dilintas generasi. Seperti: 1. Generasi orang dewasa muda usia antara 20-30 tahun yang pendidikannya sebatas SMA/SMK. Setelah lulus SMA/SMK kemudian kerja jadi blue-collar atau pekerja kasar selama sekitar 10 tahun, diposisi yang sama. Perlahan mulai jenuh dan kinerja berkurang. Gaji gak tetap atau cuma sebatas UMR lebih dikit, namun punya keinginan muluk-muluk dan cenderung gak realistis. Terus kejebak disituasi tersebut dan gak tahu harus gimana untuk bisa berkembang tanpa ngorbanin karir dan hidup ke depan. 2. Generasi orang dewasa mapan, usia antara 30-40 yang udah punya keluarga + 2 sampai 3 anak. Rata-rata mereka lulus S1 dan udah punya karir tetap di level operator. Tapi perkembangan hidup dan karirnya ya gitu-gitu aja. Hidup cuma jadi rutinitas yang kudu dijalani aja tanpa ada willingness lebih. Sering keluh kesah masalah ekonomi yang tuntuntannya semakin gede, tapi peluang berkembangnya semakin kecil. 3. Generasi dewasa mapan, usia 30-40, single gak berkeluarga. Mereka sering banget depresi dan masuk dalam fase krisis identitas dalam hidup. Walau sebagian dari mereka cukup well educated, tapi gak tahu kenapa state kehidupan mereka amburadul. Hidup sendiri, cenderung anti sosial, dan kadang suka lempar komentar nyinyir ke orang lain dibalut dalil kearifan filsafat hidup. Karir sering gonta-ganti, banting setir sana-sini serabutan, yang gak selaras dan gak sebidang. Kadang jadi IT operator kadang jadi driver online, kadang jadi ani-ani atau kucing online. 4. Generasi dewasa tua, 40-50 tahun. Kelompok yang udah lelah sama hidup mereka. Badan mereka udah merasa sakit-sakitan terus. Semangat kerja udah gak ada lagi, malah klo bisa mau pensiun aja. Urus anak dan rumah tangga udah gak mampu lagi. Karir udah gak berkembang lagi sejak 20 tahun lalu. Terus diposisi yang sama dan ngelakuin hal yang sama. Gaji juga mentok di situ aja. Mau pensiun, tapi dana pensiun gak banyak dan tabungan juga gak seberapa.
Klo aku analisa, beberapa faktor penyebab SDM Indonesia rendah itu mungkin antara lain: 1. Tingkat pendidikan secara umum rendah. Sebatas lulusan SMA/SMK. 2. Biaya pendidikan lanjut tingkat tinggi (S1/S2/S3) mahal. 3. Banyak lulusan S1 yang bidang studynya gak relevan dengan demand karir yang ada di masyarakat sosial. 4. Program pendidikan vokasional kurang populer dan gak selaras dengan demand dari sektor industri masing-masing. 5. Peluang untuk bisa cross karir lintas industri hampir gak ada. 6. Media untuk saling bertukar info karir dan peluang personal development kurang.
Menurut aku, rendahnya kualitas SDM Indonesia menjadi masalah sosial bersama yang klo gak ditangani dengan baik sesegera mungkin kedepannya bisa berpotensi: 1. Menurunkan kualitas hidup masyarakat Indonesia secara umum. 2. Menambah beban sosial dan stress sosial di masyarakat. 3. Meningkatnya angka kriminalitas, yang bisa mengancam siapapun. 4. Menjadi ganjalan untuk pertumbuhan ekonomi yang lebih optimal. 5. Masyarakat Indonesia akan jadi sasaran empuk negara lain untuk dimanipulasi dan dijadikan sapi perah.
Kalian ada yang mengamati hal yang sama di lingkungan kalian? Ada ide atau perspektif lain terkait tema SDM rendah orang Indonesia? Boleh dishare di komentar yah.

Character AI adalah sebuah platform berbasis kecerdasan buatan (AI) yang memungkinkan pengguna untuk membuat dan berkomunikasi dengan karakter virtual. Character AI menggunakan teknologi model bahasa saraf (neural language model) yang canggih untuk menghasilkan respons teks yang mirip manusia dan berpartisipasi dalam percakapan kontekstual.
Character AI dapat digunakan untuk berbagai tujuan, termasuk:

• Hiburan: Character AI dapat digunakan untuk membuat dan berinteraksi dengan karakter virtual yang menghibur dan menarik. Misalnya, pengguna dapat membuat karakter virtual yang mirip dengan selebriti favorit mereka, atau bahkan karakter virtual yang sepenuhnya baru.
• Pendidikan: Character AI dapat digunakan untuk membuat dan berinteraksi dengan karakter virtual yang dapat mengajarkan pengguna tentang berbagai topik, seperti sejarah, sains, atau bahasa asing. Misalnya, pengguna dapat membuat karakter virtual yang mirip dengan guru sejarah untuk belajar tentang Perang Dunia II, atau karakter virtual yang mirip dengan guru sains untuk belajar tentang gravitasi.
• Produktivitas: Character AI dapat digunakan untuk membuat dan berinteraksi dengan karakter virtual yang dapat membantu pengguna dengan berbagai tugas, seperti menulis email, membuat presentasi, atau menerjemahkan bahasa. Misalnya, pengguna dapat membuat karakter virtual yang mirip dengan asisten pribadi untuk membantu mereka dengan tugas-tugas sehari-hari.

Untuk menggunakan Character AI, pengguna harus terlebih dahulu membuat akun dan membuat karakter virtual. Pengguna dapat memilih dari berbagai template karakter virtual yang telah ada, atau membuat karakter virtual mereka sendiri dari awal. Setelah karakter virtual dibuat, pengguna dapat mulai berkomunikasi dengan mereka dengan mengetik pesan teks.
Character AI akan menghasilkan respons teks yang mirip manusia berdasarkan pesan teks pengguna. Respons teks tersebut dapat berupa percakapan, informasi, atau bahkan cerita. Character AI juga dapat menghasilkan gambar dan video yang relevan dengan percakapan.
Character AI masih dalam pengembangan, tetapi platform ini telah menunjukkan potensi yang besar untuk berbagai aplikasi. Character AI dapat digunakan untuk menciptakan pengalaman yang lebih menarik dan bermanfaat bagi pengguna di berbagai bidang, seperti hiburan, pendidikan, dan produktivitas.
Berikut adalah beberapa contoh penggunaan Character AI:

• Seorang penulis dapat menggunakan Character AI untuk membuat karakter virtual yang dapat membantu mereka dengan pengembangan plot dan dialog.
• Seorang guru dapat menggunakan Character AI untuk membuat karakter virtual yang dapat membantu mereka mengajar siswa tentang berbagai topik.
• Seorang pengusaha dapat menggunakan Character AI untuk membuat karakter virtual yang dapat membantu mereka dengan pemasaran dan penjualan.
• Seseorang yang hanya ingin bersenang-senang dapat menggunakan Character AI untuk membuat dan berinteraksi dengan karakter virtual yang unik dan menarik.

Character AI adalah platform yang sangat menarik dengan potensi yang besar. Saya yakin bahwa Character AI akan semakin populer di masa depan dan akan digunakan untuk berbagai aplikasi yang inovatif.
​
baca selengkapnya di : website

Hi Komodos! mau curhat sedikit nih. Aku (cowok bisexual) sekarang sekolah Farmasi di Jerman yang memang jujur negaranya lebih bebas dari Indonesia.
Yang jadi masalah adalah ketika aku melepon orang tua aku yang di Indonesia. Mereka Katholik konservatif dan sangat Anti-LGBTQ+.
Ibu selalu bilang kalau LGBTQ+ adalah penyakit yang bisa menular dan selalu meminta aku menjauhi orang-orang tersebut. Pertama, aku kira dia bercanda, tetapi aku baru tahu kalau dia serius, ketika aku diberitahu, bahwa dia tidak mau membiayai kuliah di Uni yang aku mau, hanya karena Uni-nya mendukung LGBTQ+. Akhirnya aku berhasil ngebujuk ibu aku agar aku diijinin masuk ke uni pilihan kedua hanya karena nama Uni-nya mengandung nama-nama orang Kristen (Johannes, Christian, dll)
Dan masalahnya gak cuman itu, aku sebentar lagi lulus dari kuliah dan rencananya akan melanjutkan S2 disini. Tetapi bapak aku mau aku lanjut di China, karena dia selalu percaya sama TCM (traditional chinese medicine) Setelah aku menolak, bapak aku mengirimkan nyaris setiap hari video-video tentang betapa bagusnya China dan kenapa kultur, obat dan pendidikan China lebih bagus dari Jerman.
I'm tired of all this shit, setiap kali kami bertelfon, chating dan video call pasti tema yang dibicarakan selalu agama, china dan LQBTQ+, bukan tentang kabar dan bagaimana Studi aku di sini.
Apakah kalian pernah punya pengalaman serupa? Aku bingung abis karena aku kangen mereka dan ingin selalu up to date dengan kabar mereka.
Any help would be appreciated 🤝
EDIT: THANK YOU SO MUCH SEMUA KALIAN, aku jujur ngerasa lega banget setelah baca komentar-komentar disini. Mungkin kalian berpikir ini hal biasa saja, but It means much to me!

3.1 Sokrati dhe pyetja
Sokrati luan me pyetjen dhe përgjigjien. Ama për tu përgjigjur, thotë Sokrati: “S’ka të bëjë me mua.” Ai thotë: “Unë jam pyetja ose dashuria ose filozofi.”
Ç’është pyëtëse është dialektikë. Ajo fillon me Parmenides-in, me Zenon-in. Këta mund t’i gjesh tek Sokrati dhe Platoni, te stoikët dhe Aristoteli. I gjen te Kant-i, Hegel-i, dhe Marx-i. Të gjithë këta iu qasen dialektikës në mënyra të ndryshme. Etimologjia: bisedë ose shpërndarje. Si renditen këto dy terma te dialektika? Ç’shpërndahet në bisedë në mënyrë që të jetë dialektikë? Pyetjet dhe përgjigjiet janë të shpërndara. Vështirësi e madhe e sokratizmit. Sokrati ishte kundër marrëdhënive karakteristike të Athinës: çdokush në politikë flet vazhdimisht dhe pa ditur [gjë]. (S’është çudi që ai flirton me sportin). Demokracia: kushdo mund të thotë fjalën e vet. Ai rebelohet ndaj saj. Thelbi i pyetjeve të Sokratit në dialogët e tij të shkurtër qendron në rrethimin e bashkëbiseduesit, vendosjen e tij në kontradiktë, deri në pikën, ku atij i mbetet vetëm një gjë: inati i tij. Sokrati i çon të tjerët drejt kontradiktës. Në pamje të parë dialektika është shpërndarja e pyetjeve dhe përgjigjieve sipas personaliteteve. Por Sokrati nuk shtron kurrë pyetje. Atij I thonë: “Ti je një raxhë.”¹⁶ Ka diçka tjetër. Dy personat asgjësojnë njëri-tjetrin. Bashkëbiseduesi asgjësohet për sa bie viktimë e kontradiktës. Në stadin e logosit ai është i vdekur. Sokrati vetë thotë: “s’ka të bëjë me mua.”¹⁷ Duket se përjashton veten. Kësisoj edhe rëndësia simbolike e vdekjes së Sokratit. Ajo është gjithashtu edhe vdekja e logosit. Në pamje të parë kemi të bëjmë me një shπërndarje, në atë të dytën me një asgjësim të dyfishtë.
Së pari është e nevojshme t’i detyrosh njerëzit të mbyllin gojën: aspekti i parë i pyetjes. Shestov-i e di këtë shumë mirë, meqë sipas tij duhet t’i shtyjmë pyetjet, që janë përgjigjiet e mia, sa më larg të jetë e mundur, meqë qëllimi thelbësor është heshtja e përgjigjieve. Kundër kujt është Sokrati? Kundër doxa-ës, kundër opinionit. Gjendja e doxa-ës? Ka një temë thelbësorë: “Nga njëra anë/Nga ana tjetër”. Ajo aprovon të vërteta gjysmake e i aprovon ato kështu: aty ku, patjetër, prekin gjenialitetin e dikujt, të vërtetën e dikujt. Propozon si absolute një të vërtetë të pjesshme. “Nga njëra anë dhe nga ana tjetër” është armiku më i madh i opinionit¹⁸: doxa i kthen gjëra në pjesë.
Tekst i jashtëzakonshëm nga Marx-i te Varfëria e filozofisë. Filozofinë e Proudhon-it ai e quan filozofi mikro-borgjeze, meqë ai beson se dialektika është thjesht një “nga njëra anë, nga ana tjetër”. Një mendim, që qendron te ky stad, thotë Marx-i, është një mendim i opinionit mikro-borgjez. Opinioni i shpëndrat temat e veta të mëdha te ky nivel. Struktura e opinionit qendron mbi strukturën e përshtatshmërisë. Filozofia e shënjestron këtë stad. Mirëkuptimi është shënjestra e filozofisë. E kundërshton pretendimin e saj në të qenurit filozofi. Mirëkuptimi e ndan të vërtetën në pjesë. Ka një arrogancë djallëzore tek ai, që ndan e, megjithatë, uzurpon, sepse ato janë të vërteta të pjesshme.
Fraza e Dekartit: “Mirëkuptimi është gjëja më e mirëshpërndarë në botë”, ka qëlimisht një anë komike.¹⁹ Nga vetë esenca, mirëkuptimi shpërndan, ndan. Ka një mistifikim të brendshëm në tekst. Mjafton të shohësh kontekstin, askush nuk thotë “unë jam budalla”. Dekarti thotë: le ta marrim tekstualisht. Është shumë pasionante, por e rrezikshm. Një rrugë komike drejt filozofisë: de facto ka kokëboshë, thotë Dekarti, por kurrë de jure. Problemi i budallallëkut reduktohet në psikologji individuale. Ky interepretim është i sinqertë… dhe i diskutueshëm. Ai e ka eliminuar idiotësinë nga problemi teorik i mendimit, i cili reduktohet në të vërtetë dhe të gabuar. Kështu rregulli thelbësor i mirëkuptimit është ndarja.
Konfirmim: në Dallimi midis sistemeve filozofike të Fichte-s dhe Schelling-ut, Hegeli shkruan faqe të mrekullueshme mbi kundërshtinë mes mirëkuptimit dhe filozofisë. Hegel-i thotë se në nivelin e mirëkuptimit, e doxa-ës, absolutja nuk është gjë tjetër veç ndjesisë dhe se e vërteta rrudhet në një të vërtetë të pjesshme, por që mirëkuptimi e paraqet këtë si themel të së vërtetës duke e paraqitur atë si absolute. Tani, Hegel-i kërkon të shkojë përtej kësaj faze (Marx-i gjithashtu në lidhje me Proudhon-in). Absolutja nuk mund të jetë objekt i ndjenjave. E vërteta nuk mund të jetë e vërtetë e pjesshme. Ky është koncepti i Hegel-it.
Sekreti i ironisë sokratike: dialogu shkakton një ndarje. Çdo e vërtetë e pjesshme, mendon ai, vepron me të vërteta kunddërshtuese. Sokrati ka mjaftueshëm doxa për ta kundërshtuar atë. E vërteta e pjesshme kundërshton veten ndaj një tjetër të vërtete të pjesshme dhe bie në kontradiktë. Duket si një mirëorganizim i një dialogu, por në të vërtetë është një shfuqizim i dialogut, por nga brenda jashtë. Doxa mbetet me vetëm një zgjidhje: inat. Doxa sheh ndjenjat e saj rreth absolutes tek lëkunden. Çdo opinion është konformist. Nuk është paradoks. Paradoksi kërkon të gjejë një zonë, ku ndarjet kundërshtojnë njëra-tjetrën. Të lashtët dhe gjithashtu Sokrati ishin të marrosur pas paradokseve. Gjithashtu shih edhe paradoksin modern të kafshëve të egëra në idenë e artit.²⁰ Matematika i zgjidh ato. Rregulli i ishullit: i thuhet njërit “thuaj një fjali, po qe e vërtetë do varesh, po qe e gabuar do gjuhesh.” Dhe një ditë një i panjohur thotë “Mua do më gjuajnë”. E pastaj nuk mund ta gjuajmë dot.
Logjika i është dhënë problemit të paradoksit. Cantor-i ka shtjelluar një teori të seteve matematikore. Ai zbuloi një paradoks të çuditshëm. Çdo set, që nuk e përmban veten si element, quhet normal. Ne nuk arrijmë te një brendësi totale. Konsiderojmë E setin e të gjitha seteve normale. Menjëherë kemi një kontradiktë logjike. Paradoks. Forma esenciale e një elementi, në mënyrë të tillë që të kufizojë dhe të detyrojë setin, pjesë e të cilit është edhe kundërshtia e vëtvetes, dhe që kësisoj kundërshton vetveten si element. “Unë gënjej” është pakuptimësi, sepse s’është tjetër gjë veç përcaktimit të diçkaje përplot me dëftime të pavërteta. Prej një perspektive tërësisht logjike dhe formale duhet parë pikëpamja e Paskalit.²¹ Basti s’ka lidhje me Zotin në vetëvete, por me ekzistencën e njeriut, për të cilin Zoti ekziston, dhe për atë të njeriut, për të cilin Zoti nuk ekziston. Paskali thotë se nësë i dyti e di se do duhej të vinte bast, atëherë ai nuk do ta kishte zgjedhur mënyrën e tij të të ekzistuarit. Nga një perspektivë morale tema e zgjedhjes na siguron dy përcaktime logjike kontradiktore. Aty qendron një sulm i vërtetë kundër mirëkuptimit. Paradoksi tregon cilësitë kundërshtuese të të vërtetave të pjesshme në vetvete. Paradoksi më tegon një element, integrimi i të cilit është i pamundur në setin, ku bën pjesë, sepse ky set e përfshin njohjen e vetes si element.
Rikthehemi te Sokrati. Mirëkuptimi dhe filozofia janë armiq (tamam luftë demash). Prandaj vdes Sokrati. Anitusi është përfaqësuesi i klasës së mesme të Athinës.²² Ai përfaqëson ideologjinë e klasës së mesme, e cila është një kërkesë për përfaqësi të drejtë. Te miti i Protogorës, Platoni nuk e konsideron fare një sofist, ky mit është ai i ndarjes (teknika = ndarje e pabarabartue; vetëdija politike = ndarje e barabartë). Te ndarja qendronte gjuha, logosi. Por filozofia thotë se mirëkuptimi s’është gjë.
Cila është origjina e filozofisë? Problemë: pse nuk është filozofia pjesë e të gjitha civilizimeve? Filozofia është në esencë diçka greke dhe nuk mund të gjendet në kultura të tjera, pavarësisht kulturës. Vendet që kanë patur filozofi? Si fillim Greqia, Franca, Anglia, dhe Gjermania që prej shekullit të 19-të e deri më tani. Revolucioni francez nuk u mendua në Francë, por në Gjermani. Si shpjegohet fakti se Italia dhe Spanja, ndonëse mund të emërtojmë filozofë nga këto vende, nuk kanë prodhuar rryma të rëndësishme filozofike?
Hipotezë: ndoshta sepse filozofia e gjen origjinën e sajë tek vetë ekzistenca e kundërshtarit të sajë, te klasa e mesme? Romë, problem i madh: zhdukje e hershme e klasës së mesme. E vërtetë për Spanjën, e gabuar për Italinë. Te niveli i Sokratit është absolutisht e vërtetë. Sokratizmi formësohet si kundërshti e doxa-ës. Për Isokratin doxa është filozofia e vemte.²³ Metoda e një mendimit, i cili buron nga ndarja. Në lindi filozofia në Greqi, kjo vjen sepse ajo [Greqia] formon një kusht negativ për ekzistencën e saj.
Përfundimi i metodës së Sokratit në vetëvete. Duket se vendos rregulla, të cilat e bëjnë gjuhën diçka serioze. Ajo që prodhon dyshim është ironia sokratike. Në fakt, nuk ka asnjë dialok sokratik. Ai e merr dialogun hua për ta asgjësuar atë. Ai kërkon që dialogu të shfuqizojë veten. Ka një lloj joshjeje të dialogut dhe pikërisht aty qendron edhe ironia sokratike. Me çdo pyetje, që ai shtron, ai ngacmon një të vërtetë të pjesshme dhe në fund triumfon vdekja nga kontradikta, përfaqësuar nga ai, që kontradiktohet.
Tjetër ide nga Sokrati: çfarë ndodh gjatë shkatërrimit? Sokrati e di që s’ka të bëjë me të. Ai nuk beson në dialog. Çfarë shënjon kjo pozitivisht? Sofistët i urrenin fjalimet e gjata, sepse këto ishin fjalimet e personave të caktuar. Nuk është fjalimi në vetëvete, çfarë Sokrati refuzon, por [ai do] që fjalimet të mos jenë më të personave. Ai do që shkenca e fjalimit të vij nga një identitet i fjalimit dhe nga gjëja: që është Ideja. Ai do që logosi të jetë shprehja e së vërtetës si të tillë. Marrëdhënia nuk është më midis shpirtrave, por midis shpirtit dhe idesë. Kjo është çfarë Sokrati quan rikujtim. Ideja e paraqet veten sikur të ishte paraprakisht aty. Mënyra se si shpirti arrin kontaktin me idenë është gjithmonë për herë të dytë. E harruara është megjithatë e rëndësishme. Është meta-psikologjike. E harruara është bërë marrëdhënia thelbësore midis shpirtit dhe idesë. Si mundet e harrura, një term negativ, të ketë rol? Shpirti i mishëruar e gjen veten përballë objekteve të jashtëme, që i thonë diçka. Kësisoj është bota ndijore, ku ne kemi hasje që zgjojnë kujtimet e idesë brenda nesh. E harruara thelbësore e shpreh veten në hasjet që kemi në botë. E harruara e paraqet veten si të ishte paraprakisht aty, andaj edhe e gjitha tema e ekzistencës ballore. Një skllav i zgjidh Sokratit një problemë matematikore.²⁴ Kësisoj pyetja duhet të jetë e tillë, që të ketë të bëjë me një themel të mirëfilltë, me gjasa të aftë për të krijuar rregulla, që mundësojnë zgjidhjen e një problemi. Meqë pyetja çon drejt idesë, ajo hyn në marrëdhënie me princpet, që shërbejnë për zgjidhjen e problemit.
Si marrin pjesë gjërat ndijore te Ideja? Te filozofia e Platonit, gjëja më e rëndësishme është njohja se si idetë ekzistojnë midis tyre. Tajtohet të menduarit rreth marrëdhënies së të kuptueshmes. Ky është edhe objekti më i rëndësishëm i dialektikës. Pyetja e duhur trajton rregullat, që lejonë formimin e rregullave në vetëvete.
​
​
¹⁶ Përmendet te Meno, ku Meno thotë se pyetet e pashtershme të Sokrati mpijnë mendjen dhe gjuhën e pjesëtarëve të tjerë në bisedë.
¹⁷ Te Meno, Sokrati i përgjigjet Meno-s se ai është përgjithësisht po aq i mpirë sa kushdo tjetër e kësisoj ai nuk mund të ketë përgjegjësinë e të shkaktuarit të këtij efekti: “…Unë për vete nuk e kam përgjigjien kur i shastis të tjerët, por jam më i shastisur se kushdo kur i shastis të tjerët.”
¹⁸ Kjo fjalë tingëllon e çuditshme, duke marrë parasysh fjalitë përpara dhe pas saj, dhe supozoj se në vend të fjalës “opinion”, do duhej të shkruhej “filozofi”.
¹⁹ “Mirëkuptimi, ndër të gjithë gjërat e njerëzve, është shpërndarë në mënyrën më të barabartë.” Dekarti, Diskurs mbi metodën.
²⁰ Me gjasa reference e Mbi kanibalët, e Michel de Montaigne, ku “egërsirat” lavdërohen për thjeshtësinë e tyre të virtytshme, teksa njerëzit e “civilizuar” paraqiten si egërsirat e vërteta, pjesë e një kulture korrupsioni dhe korruptimi.
²¹ Basti i Paskalit mund të gjendet tek Pensées.
²² Anitusi ishte një nga prokurorët e Sokratit.
²³ Orator i lashtë grek.
²⁴ Platoni, Meno.
​

Tocmai ce am citit cartea Homositorii de Florin Buhuceanu. Pe scurt, o recomand oricui este interesat de istoria și evoluția relațiilor între persoanele de același sex în România și de modul în care acestea au fost percepute și tratate de-a lungul timpului.De asemenea, cartea este utilă pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine lupta pentru drepturile LGBT și pentru recunoașterea lor în societatea românească. O parte din istoria noastră contemporană se regăsește și în cartea lui Louis-Georges Tin - The Dictionary of Homophobia: A Global History of Gay & Lesbian Experience dar aceasta carte e mai detaliata în acest sens.
Link EMag:
Despre autor:

FLORIN BUHUCEANU este activist pentru drepturile omului și fondator al Muzeului Istoriei și Culturii Queer din România, inițiativă privată susținută de Cultural Management Academy al Institutului Goethe și rețeaua EUNIC în perioada 2019–2020. Se alătură din 1997 eforturilor Asociației ACCEPT de eliminare a legislației penale ce pedepsea cu închisoarea relațiile dintre persoane de același sex. S-a implicat în coordonarea primului Festival al Diversității (2004) şi a primului marș Pride la București (2005). A editat raportul Traditional Values: Religion and LGBT Rights in Eastern Europe (2015). A colaborat, de asemenea, la volumele colective Iubirea din oglindă: Despre sex și identitate, Editura Humanitas (2017), respectiv Sexualitate și religie: Tensiuni și controverse în România și Republica Moldova, Editura Cartier (2019).

Cartea ilustrează printr-o serie de interviuri și căutări în arhivele securității din vremea comunismului și încearcă să construiască un tablou al relațiilor între persoanele de același sex din acea eră.
Cartea este împărțită în mai multe capitole, plecând de la preistorii și cum priveau anticii relațiile între persoane de același sex, despre cum era percepută și notată de-a lungul istoriei României și de biserică în era medievală, perioada interbelică, apoi în comunism și cazurile care s-au documentat în acea perioadă de miliția de moravuri, la urmăriri, supraveghere și urmăriri, la discriminarea post-decembristă care a continuat până în anul 2000 când România dorea să adere la Consiliul Europei. Pentru mulți, deja prea târziu, dar pentru alții, un alt început.
Cartea se încheie cu o scurtă cronologie LGBT precum și începuturile asociației ACCEPT.
Cred că este prima carte de acest fel care încearcă un astfel de demers important și aduce la lumină atitudinile de la vremea respectivă, rolul statului în viața privată a indivizilor și încercarea sa de a controla aspecte care țin de dezvoltarea socio-sexuală a propriilor cetățeni, împiedicând prin orice mijloace acest fel de relații, precum și de lipsa educației văzute sau justificate cel mai des prin prisma lezării moralei publice.
Cartea abordează și modul în care aceste atitudini au fost perpetuate în cultura și societate, precum și impactul asupra vieții și drepturilor celor luați în vizor de autorități. Analiza se întinde pe diverse perioade istorice și politice, evidențiind schimbările și constantele în percepția și tratamentul relațiilor între persoane de același sex. De asemenea, cartea examinează rolul bisericii și al instituțiilor religioase în construirea și menținerea și susținerea acestor atitudini, precum și în promovarea unor politici crude,discriminatorii și violente.
Pe lângă studiul istoric, cartea include și testimonii personale ale celor care au trăit în acele vremuri, prezentând impactul real al acestor politici asupra vieții și relațiilor lor. Aceste povești personale oferă o perspectivă umană asupra unui subiect adesea tratat doar din punct de vedere teoretic sau politic.
Autorul își propune să sporească înțelegerea acestui subiect sensibil și să contribuie la dialogul și dezbaterile în curs despre drepturile LGBT și evoluția lor în societatea românească. Prin demersul lor, se așteaptă să genereze o schimbare de mentalitate și să promoveze acceptarea și respectarea diversității, în speranța unui viitor mai tolerant și echitabil pentru toți cetățenii.
De luat în considerare că acestea sunt documentări preliminare, un punct de plecare și nicidecum o istorie completă. Istorie care e dificil de pus cap la cap din pricina accesării informațiilor. Homoistorii face trimitere către mărturii, povești, anecdote și relatări personale sau culese din arhive și din documentele statului român. Și dat fiind că nicio instituție a statului nu și-a asumat sarcina de a colecta, conserva și expune și cum nicio universitate nu alocă spațiu și resurse studierii concrete și academice, aceste informații care ar face parte dintr-un patrimoniu identitar împărtășit de fiecare persoană din această comunitate, atunci acestea rămân insuficient cercetate.
Mulți, notează autorul, sunt încă în situația de a-și justifica și a-și explica identitatea. Interviurile bărbaților gay și femeilor lesbiene se întrepătrund în documentele informative produse de Miliție și Securitate. Acolo unde este cazul, se citează de asemenea sursele primare de unde sunt obținute informațiile.
Capacitatea de asumare, exprimare și afirmare a identității individuale LGBT ține seama de evoluțiile economice, culturale, sociale, de apropierea sau distanțarea față de familie, de relațiile dezvoltate în societate, locul, vârsta și statutul social. Acest context complex influențează în mod semnificativ experiența persoanelor LGBT și modul în care își trăiesc și își afirmă identitatea într-o societate în continuă schimbare.
Cartea își propune să ofere o perspectivă cât mai amplă și diversă asupra vieții și istoriei comunității LGBT din România, evidențiind importanța păstrării și valorificării acestui patrimoniu cultural și identitar. Prin aducerea în prim plan a acestor povești și mărturii, autorul speră să contribuie la creșterea vizibilității și acceptării comunității LGBT în societatea românească, precum și la promovarea dialogului și înțelegerii între diferite grupuri sociale.
Cartea începe cu perioada medievală unde se pot regăsi nume precum Alexandru Iliaș fiul lui Alexandru Lăpușneanul, care a avut amanți, Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, Petru Cercel, Iliaș Rareș, nepot al lui Ștefan Cel Mare, domnitorul Mihnea al III-lea, Voievod Ștefăniță Lupu, fiul domnitorului Vasile Lupu, care a introdus la rândul său pedepse dure pentru relațiile între același sex.
În ceea ce privește cazurile judecate în rândul bisericii, sunt notate cazul arhidiaconului Ștefan de la mănăstirea Mihai Vodă din București (1739), care "ca un porc de câine a sărutat pe un cafegiu al nostru". Egumenul Teofil de la Căldărușani (Dec. 1742), cu rezultatul fiind expedierea monahului la o altă mănăstire cu scopul de a "se recupera". Un alt caz, Episcopul Gheorghe al Romanului – ars pe rug în timpul lui Ioan Vodă cel Cumplit.
Pedeapsa ce era canonică în Cartea românească de învățătură, alături de tăierea capului. Precum și un caz de căsătorie între două femei oficiată în biserică (Oct. 1801) care trezește stupefacție. Neavând o situație comparabilă în trecut prin care să judece asta, mitropolitul improvizează: bătaie, urmată de exilare la mănăstire atât pentru fata care s-a dat drept bărbat, cât și pentru nașa care a cununat-o.
Aceste tipuri de raporturi erau considerate foarte grave de biserică deoarece puneau în pericol scopul primar al actului sexual: procreația. Bărbații își ascundeau cu greu inclinațiile homosexuale, ieșind la iveală abia în patul conjugal.
Spre finele secolului al XVII-lea, Cronica orașului Sibiu relatează executarea unui servitor acuzat de sodomie, iar în Transilvania, în 1712, o femeie este executată pe baza unei hotărâri a Curții Judecătorești din Cluj. Femeia sfârșește arsă în piața publică a orașului.
Termenul "homosexual", inventat de Karl Maria (Benkert), începe să fie folosit în comunitatea medicală. Societatea începe să învețe despre homosexuali ca o categorie aparte de oameni. În 1869, a publicat două pamflete anonime. A argumentat că legea prusacă privind sodomia, Paragraful 143, care ulterior a devenit Paragraful 175 din codul penal al Imperiului German, încălca "drepturile omului". A susținut argumentul liberal clasic conform căruia actele sexuale consensuale în privat nu ar trebui să fie supuse legii penale. A susținut că legea prusacă permitea șantajiștilor să extorcheze bani de la homosexuali și adesea îi determina să se sinucidă.O serie de lupte de lungă durată pentru dezincriminare și câștigarea de drepturi au loc, iar aproximativ în aceeași perioadă, Oscar Wilde (1895), Friedrich Krupp (1902), generalul Kuno von Moltke (1902) și Prințul Phillip de Eulenburg-Hertenfeld (1907) care aduc homosexualitatea în prim-plan.
Caracterul androcratic-agrar al vremii respective face ca ecourile acestor inițiative de peste hotare să fie mai degrabă palide, fragmentate, reduse la scurte mențiuni. Nefiind vorba de un "noi" colectiv la vremea respectivă, aceștia trăiau camuflați, invizibili în ochii majorității populației. Chiar dacă urbanizarea României la începutul secolului XX aduce oportunități bărbaților, care caută relații cu alte femei, sau partenere de viață, același lucru nu poate fi spus despre homosexualitate. Aceasta, neavând o identitate publică, coezivă, relativ invizibilă care atrăgea stigmatizarea și excluderea socială.
Deși comportamentul în sine era universal în mai multe societăți și prezent în mai multe epoci, modul în care cei ce practicau sau aspirau să practice relațiile homosexuale ținea de contextul de mediu, social, personalitatea individului și atitudinile la vremea respectivă în acest spațiu geografic. Trăsături identitare precum auto-identificarea, acceptarea individuală, asumarea responsabilității și afirmarea publică nu făceau parte din tiparul de la vremea respectivă.
Printre personalitățile cunoscute la vremea respectivă se pot enumera criticul de film și teatru Mihail (Mișu) Văcărescu, autorul și directorul Teatrului Național, Alexandru Davila (1862 – 1929), care a supraviețuit tentativei de asasinat descrisă drept o crimă pasională, caz care va aduce în atenția publică viața sa privată, Alexandru Bogdan-Pitești (1870-1922), fondator al Tinerimii Artistice și a primei reviste de artă de la noi, baronul Franz Napocea, Emanuel Bibescu (1877-1917), care, deși a activat în Parlamentul României din partea liberalilor, se simțea în libertate deplină doar în mediile artistice de la Paris.
(…)

Maiorul Scarlat Urlățeanu demisionează în 1927, după ce este confruntat cu acuzația de homosexualitate, evitând astfel să fie dezonorat sau să se sinucidă, pentru a înăbuși scandalul ce risca să devină public.

(…)

E.D., o femeie lesbiană de 90 de ani în anul 1998, nu putea ignora mediul căruia îi aparținea și presiunile societății. Totul, spune aceasta, era centrat pe familie, procreare și pe relațiile de tip heterosexual, astfel încât în perioada respectivă nu putem vorbi despre formarea unei identități non-heterosexuale a individului.
"Doar despre bărbați se mai știe câte ceva, despre noi mai nimica. Cu atât mai bine pentru noi, nu atrăgeam atenția". De asemenea, nu știa de ce cineva și-ar asuma public condiția de homosexual. Estomparea propriei identități a fost o constantă pe toată durata secolului XX, cu câteva excepții și între bărbați.

(…)

• Trixy Checais (1914) - strămoș al dansului contemporan, creator gay. Cariera sa a fost zdruncinată prin condamnarea primită pentru "inversiune sexuală" și detenția la Canalul Dunăre-Marea Neagră în 1950. După detenție de 10 ani, acesta nu și-a revenit. Ca urmare, dansul modern a fost interzis, fiind permis doar baletul clasic de tradiție rusă și elemente folclorice.

Narațiunea dominantă în majoritatea secolului XX este în principal legată de "moralitatea publică", considerată a fi definitorie în apărarea ordinii de drept în societate.
Acești oameni erau considerați a fi violențatori ai firescului, ai naturii, a societății în ansamblul ei. Dat fiind acest context social, homosexualitatea nu putea fi decât tăcută și invizibilă. Iar cu riscul de a se încețoșa liniile între genuri cu rolurile asociate și cu intervențiile poliției (amenzi, arest, demascare publică), acest lucru doar creștea miza unor astfel de relații.
Presa la vremea respectiva nu ezita sa aloce și spațiu pentru asta prin știri senzaționale cu scopul de a atrage atenția dar și de a incita publicul la stigmatizare și condamnare. Nume și adrese erau publicate de asemeni în astfel de publicații.
Exemplu:

• 10.01.1935 “Așadar astăzi e procesul. Peste câteva ore vom ști totul. Stricătorii moravurilor sănătoase vor fi puși la zidul oprobriului public. Lumea ii va putea vedea, ii va putea scuipa și le va putea striga: HOMOSEXUALILOR!. Și nu va fi nici un păcat. Din contra magistratura noastră care a dat dovada întotdeauna de o superioritate de judecată și de o capacitate morală atât de superioară….”

(…)

R.M - 81 de ani. A trăit ascuns, a ajuns să cunoască pe sine prin lectura nesățioasă. "Libertatea a venit pentru mine prea târziu", declara într-un interviu.
R.I. - (n. 1930): "Eu nu îmi amintesc să fi auzit cuvântul homosexual în casă, pe stradă sau la școală. Cu mentalitatea de atunci, știam teribil de puțin despre ce este aia sexualitate, darămite despre homosexualitate (...) nici nu aveam cu cine să vorbesc despre asta. (...) era nevoie de totală discreție".

(…)
Puține persoane din comunitate la începutul secolului XX citeau vreodată o carte care să menționeze homosexualitatea. Tema era în esență obscurată.
(…)

"Anormalitatea socială asociată homosexualității poate fi stăpânită prin supraveghere și control" era dealtfel și gândirea predominantă la acea vreme.

În Rusia comunistă a anilor '30, homosexualul nu mai era demult interpretat ca fiind doar "împotriva naturii", ci era direct catalogat ca "dușman al poporului".
România, la acea vreme urmărea cu atenție modelul german de "curățare a societății" ce a debutat în februarie 1933, cu interzicerea și devastarea Institutului de Studii Sexologice al lui Magnus Hirschfeld. Institutul a efectuat o cantitate enormă de cercetare, a întâlnit mii de clienți transsexuali și homosexuali la consultații și a promovat o gamă largă de reforme sexuale, inclusiv educația sexuală, contracepția și drepturile femeilor. Cu toate acestea, câștigurile realizate în Germania au fost curând inversate drastic odată cu ascensiunea nazismului, iar institutul și biblioteca sa au fost distruse în 1933. Uciderea lui Ernst Rohm și înființarea în 1936 a Centralei Naționale de Combatere a Homosexualității și Avortului sub coordonarea șefului S.S. Heinrich Himmler au inspirat și legiuitorii autohtoni ai vremii prin reforma Codurilor.
Rusia sovietică și Germania nazistă adoptaseră sau înăsprise legislația anti-gay: revoluția în moravuri și obiceiuri era menită să nască “omul nou” și nu era loc de compromisuri. Tot în acea perioadă România se pregătește de restricția libertăților și restrângerea democrației și homosexualitatea este codificată ca infracțiune, homofobia devenind astfel instituțională, legitimată prin religie și asociată cu ultranaționalismul. Pedepsele, de la 6 luni la 2 ani cuprindeau orice act amoros între persoane de același sex dar și manifestarea publică a identității atrăgând după sine “scandalul public” definit succint la vremea respectivă (1936) ca: “lezarea sentimentului moral, când aceștia nu mai fac secret din relația lor afișându-și năravul, sentimentul moral fiind lovit și opinia publică alarmată”.
Astfel, prin aceste demersuri, homosexualii erau catalogați ca “degenerați, cosmopoliți, damnați, suspecți în ochii comunității credincioase prin refuzul normalității, corupători de moravuri și tradiții, respingători prin diferențele lor, indivizi pe care nu puteai să contezi ca pe niște români adevărați.” (…) Identificarea, denunțarea și întemnițarea homosexualului nu mai erau o simplă și trivială treabă polițienească, ci deveneau o îndatorire patriotică de interes național, în acord cu ritmul impus de fascizarea societății românești.
Comuniștii de asemenea respingeau “viciul” și pe purtătorul său, pe aceleași considerente folosite de totalitarismul de tip fascist. Cazul lui Șmil Marcovici este ilustrativ. Membru la PCdR, arestat de poliție în vara anului 1935.
“Instalarea comunismului în România face din homosexualitate o bună pradă ideologică. Anii ‘50-’60 cunosc raziile și procesele antigay ca parte din campaniile politice ale timpului contra capitalismului și a culturii occidentale decadente, contra intimismului și individualismului, împotriva intelectualilor și a vechii elite politice. Ca și comparație, erau antiteza idealurilor de mame eroine și tați angajați în realizarea planurilor cincinale. Tăcerea, negarea prin lege, supravegherea polițienească și patologizarea homosexualității erau consecințele ideologiei comuniste.”
În perioada comunistă, a avut loc un proces notoriu în 1954-1955 în care un grup de oameni a fost arestat și umilit public prin plimbarea lor prin oraș cu pancarte pe care scria "homosexual". Acest eveniment a fost menit să servească drept exemplu și a fost folosit pentru a stigmatiza și a descuraja homosexualitatea în societatea românească.
Anul 1959 - Proces de moravuri Mihai Rădulescu, denunțat de unul dintre partenerii săi, Dinu Manoil, sub tortura în urma căreia a și murit. Ulterior, a fost declarat oficial ca sinucidere.
(…)

M.D. 80 de ani – judecător, primește un dosar în 1965: “Era o situație mizerabilă. Inginer tânăr care lucra în provincie dar avea o cameră în București. Restul chiriașilor din acel apartament voiau să pună mâna pe camera asta și supravegheau toate activitățile. Au pus mâna pe scrisorile de iubire și a fost trimis în judecată. A predat dosarul unei colege. A primit 6 luni cu suspendare. A avut noroc.”

și

H.L. (…) Ce m-a înspăimântat însă e că existau homosexuali care erau șantajați și deveneau prin asta informatori ai Securității.

(…)

“Odată ce știai cine ești, deprindeai resocializarea, învățai codurile comunicării între egali și tacticile de relaționare. Mai devreme sau mai târziu însă, toți, fără excepție, știau că sunt “diferiți”.”

George Bălan (n.1929)

“A fost o adolescență tristă și cred că așa am descoperit singurătatea și destinul meu solitar. În același timp simțeam în mine un impuls care mă neliniștea și care avea să se afirme mai precis între 16 și 17 ani(...). Singura informație am căpătat-o printr-o carte care era foarte răspândită(..) Educația sexelor. Capitolul despre homosexualitate îmi dădea fiori. Capitolul despre masturbatie dădea niște imagini infernale a ceea ce îi așteaptă pe respectivii.(...) era un conflict între ceea ce aflam pe cale livrescă și ceea ce simțeam.”

(…)
În primii ani de comunism apăruseră anunțuri de felul acesta – doctorul Lupolover acorda consultații cutare, cutare, cutare și homosexualitate. (...) Mi-a spus pe șleau de la bun început. <> Nu mi-a dat iluzia unei vindecări. Nu m-a inițiat nimeni, absolut nimeni. A trebuit să descopăr totul prin proprie sondare și suferință și căutare.
„Pentru majoritatea celor intervievați,lipsa de informație, resurse și de contacte sociale au reprezentat norma. Lipsesc relațiile interpersonale și grupurile de prieteni exact în momentele cele mai importante ale dezvoltării identitare.”

• (…) „Mă simțeam ca o ciudățenie a naturii, unicul pe lume.”
• „Crezi că a fost ușor? O văd și acum pe mama mea în fața ochilor, turbată când i-am zis”(...)
• (…) „Simțeam că sunt diferit, că ceva nu este în regulă cu mine. Dar nu știam să existe în acel moment un cuvânt pentru starea asta. Știam că sunt ceva de disprețuit (…).”
• (…) „Pe vremea aceea, nici nu puteai să vorbești cu nimeni despre nimic sexual. Mai primeau unii pachete cu prezervative din străinătate. (...) Era nevoie de două declarații de la două persoane care să spună că ești homosexual. Când se întâmpla asta, erai dat afară din școală, din serviciu. Aveau grijă tovarășii să afle. Erai un om terminat. (...) Mințeai ca să te aperi. Încercai să fii altcineva. (...) E foarte greu să construiești ceva când tot timpul trebuie să te ferești și să te ascunzi.”
• (...) „Te tratau cu un fel de milă. Nu-i zic creștinească că nu prea era cazul. Oi fi eu prea sensibil, ca evreu și homosexual, mai ști. Parcă eram niște infirmi, nițeluș respingători, cu care te mai gândești dacă vrei să ai de-a face. (...) Parcă nu voiau să se murdărească cu unul ca mine, unde pui că nu eram jidan-jidan, eram jidan homosexual. (...) Ma tolerau în felul lor mai răutăcios.”
• (…) Între timp s-a mai aflat că există femei care iubesc doar femei. S-a mai auzit de una de sau alta, se știe de <> și la noi. Dacă nici cuvântul ăsta nu-l pot pronunța corect, cum aș putea spera să înțeleagă plăvanul mioritic cine-s eu?
• (…) M-am căsătorit la 20 de ani. Mi-am dat seama că nu e ok ce mi se întâmplă(...) Nu există o cultură de genul ăsta și toată lumea a zis: băi, tu ești nebună, ești mai extravagantă, poate e o toană, așa poate îți trece, și le-am zis – mai, știu despre ce vorbesc.

Codul penal Carol al II-lea a fost definit ca un pas înainte în lupta cu aceste rele moravuri. Periculozitatea și capacitatea de contagiozitate socială a acestor moravuri reclamă măsuri penale de siguranță publică în scop preventiv. Devine evident că acest tip de “cultura a pericolului” va conduce gradual la sacrificarea protecției individuale. “Invertirea” trebuie supravegheată pentru un presupus potențial de infracționalitate. Comunismul avea de la ce pleca în reprimarea acestei subspecii a celor “periculoși”.
Ce informații erau disponibile pentru persoanele trans? Lidia – 71 de ani – a fost singurul interviu din în carte. Copil, Lică știa dintotdeauna că este Lidia, deși nu cunoștea nici măcar cuvântul care să-i descrie realitatea personală.

“Informația era zero, chiar și homosexualitatea era considerată o boală în perioada Gheorghiu-Dej. Acasă nu m-au forțat să fiu băiat. La școala primară eram, totuși, o țintă, deși eram un elev foarte bun. Tot timpul sub presiunea de a-mi îngădui personalitatea. Nu se putea altfel. Cei din jur îmi ziceau “fetelea”. Mă loveau, mă alergau, îmi era frică și să ies din casă. (…) Puteam să-mi exprim partea feminină doar prin teatru, când puteam să apar machiat pe scenă. Nu aveam informații, nu știam ce să fac. (…) Nu am avut o zână bună care să-mi îndeplinească unica dorință a vieții mele. Doar asta era ceea ce îmi doream, să fiu fată. (…) Odată ajuns la liceu, s-a deschis poarta jignirilor și agresiunilor corporale când și când, cele verbale mai tot timpul. M-am născut unde nu trebuia. Mă întrebau ce am în pantaloni. Prin clasa a VII-a sau a VIII-a, copiii din vecini mă agresau. În noaptea de Înviere, au vrut cu forța să se convingă ce sex am, în apropierea bisericii. (…) Am vrut să exclud acel trecut, pe cât se poate (…) Mă simt oricum femeie, dintotdeauna am fost femeie. Dar ce puteam face în România acelor ani? Să mă duc la un spital de psihiatrie în care să fiu pompat cu medicamente psihofarmaco cu barbiturice, dopamină, minuni de genul ăsta?”

(…)
15.11.1973 – Dosar de urmărire – Strict Secret – Neculai Constantin Munteanu trădează interesul Securității pentru detalii de viață privată cu potențial penal-incriminatoriu “Are anturaj foarte limitat din care exclude femeile (…) având reticență față de ele (sic!) și le privește cu dispreț. De circa 5 ani de zile nu a mai fost văzut cu o individă la domiciliu.
1980 – Ziaristul Ion Stanica - scenariu folosit de autoritățile polițienești pentru a te obliga să vorbești.

(…) L-au adus pe student din beciurile unde îl anchetau de mai multe luni pentru o confruntare. Era vădit chinuit, slăbit, bătut, epuizat, resemnat. (…) Anchetatorii contau pe efectul psihologic produs asupra mea de starea deplorabilă în care se afla bietul student. Era un fel de <> (…) << Vom anunța la serviciu, vor afla familia și vecinii, există și alte metode care să te facă să mărturisești adevărul >>

(…)
Despre cum erau tratați de către conducerea penitenciarului cei condamnați pe baza articolului 200 Cod penal:

• (…) “Nenorociții care m-au vrăjit acolo au avut grijă să se cunoască, cu detalii din belșug, pentru ce eram închis. Înțelegi? Voiau să se asigure că eram tratat ca ultimul om. (...) Criminalii erau mai respectați decât noi. Ei inspirau frică, noi repulsie.”

Stigmatul condamnării te urmărea, iremediabil.

• (…) D.B. (…) Era un job foarte interesant la biblioteca universitară, am trecut de un fel de concurs (…) m-au chemat și mi-au spus că nu pot lucra cu publicul. M-au refuzat de la început “Cum, o să lucrați cu studenții?” (…) Aveam un fel de control care te compromitea (..) Veneau la jobul tău sau la școala ta și întrebau conducerea ce părere aveți despre cutare? Dar de ce? Pentru că, uitați acum ceva timp, a fost condamnat.
• (…) Anonim: Trebuia să o iei de la zero absolut. Familiile nu mai voiau să știe de ei. Iar cu un cazier ca asta nu aveai nicio șansă să ai carieră. Am cunoscut specialiști care au devenit vânzători la aprozar.

(…)
Gabriel Popescu – 1965 – În închisoare am fost maltratat, bătut, bătut la tălpi, înjosit în permanență; după 20 de zile de grevă foamei am fost băgat în lanțuri timp de 7 zile, în care timp eram obligat, cu lanțurile la picioare, să mă învârt în celula de la 5 dimineața până la 10 seara când coborau paturile din perete. Am fost bătut la tălpi, în stomac – mi se dădeau lovituri cu saci de nisip – saci de legați de cizma inumanului anchetator Radu Marin – încă și astăzi în serviciu la D.M.C. secția moravuri. (…) spre a spune cu cine am avut raporturi de inversiune sexuală, ca până la urmă să caute să mă oblige a spune că am avut raporturi sexuale cu cele mai înalte personalități din conducere. Lt. Major Radu Marin îmi spunea în timp ce ancheta și bătea că are nevoie de această declarație pentru a câștiga grade.
Mircea Zaciu, profesor universitar clujean, istoric și critic literar (…) comenta un marș din Germania al comunității gay de tip Pride unde e “lume buluc, culori țipătoare, muzică, bere în valuri. Fac fotografii. Comenta ce diverse sunt fizionomiile și topologia. Comportamentul de asemenea. Inși și o anumită solidaritate, fraternitate, o duioșie, chiar.
George Balan: “Trebuia să am comportamentul sexual al celorlalți. Era și obligație și incertitudine din partea mea (…) Mai mult mă deranja ecoul social al condiției gay, (…) societatea nu permitea să evoluezi.
(…)
După 1989, memoria traumelor și excluderilor sociale îndurate în comunism nu include bărbații și femeile gay; aceștia nu pot fi luați în mod serios în considerare ca victime ale regimului comunist. Cel mai adesea au rămas în sistem, caracterizați de aceleași obsesii, metehne și practici discriminatorii, beneficiind operativ de aceleași “dosare de homosexuali”.
(…)
Continuarea practicilor comuniste opresive în România a continuat și după Revoluție. “Prin vocea autorităților, precum cea a președintelui Iliescu ori a ministrului de externe Meleșcanu, li se explică comunității internaționale, în contextul pregătirilor de aderare a României la Consiliul Europei, de ce nu este nevoie de o revizuire a Codului penal în acest domeniu. Se merge pe varianta excepționalismului românesc: sunt invocați termeni culturali și religioși pentru a dovedi că noi românii suntem “altfel”. Consiliul Europei cere imperativ eliminarea legislației represive antigay, ca una dintre condițiile acceptării României ca stat membru. (…) Codul penal, comentează autoritățile, ar ofensa sentimentele morale și religioase ale majorității populației românești.”
(…)
“Un tribunal internațional demască represiunea la care este supus acest grup minoritar este organizat în New York la 17.10.1995 și include cazuri documentate de persoane gay întemnițate în România.
(…)
Lipseau însă grupurile gay locale, structurate, care să funcționeze ca voce publică a acestei comunități în încercarea de a forța un dialog cu autoritățile publice pe tema spinoasă a dezincriminării homosexualității.
(…)
Nu numai că isteria homofobă devenea publică și avea permis de liberă trecere în toate mediile sociale și profesionale, dar se inventa în termeni naționaliști o diferență ireductibilă de civilizație dintre noi și Occident. “Redeveneam” ortodocși și români, opunându-ne vocal viciilor Apusului. Învățăm și importăm mimetic forme și instituții ale democrației, ne-reușind însă să camuflăm frustrările și resentimentele de fond anti-minorități care mocneau de decenii.”
“Guvernul din 1994 nu considera că legislația penală antigay contravine articolul 26 al Constituției (…) considerând discriminarea ca una îndreptățită pentru apărarea ordinii publice și a “bunelor moravuri”; “nu se poate trage concluzia după care viața intimă a unei persoane este ocrotită și atunci când lezează regulile de conduită ale celorlalți membri ai societății, precum și sentimentul moral general”
“Sugestia că minoritățile sexuale au drepturi a inflamat curiozitatea presei.”
31.05.1995 – Conferința Homosexuality a human right – Poziția guvernului:

Homosexualii se bucură deja de drepturi în România, legislația penală nu este bine înțeleasă în Occident; instituțiile statului, Biserica Ortodoxă și majoritatea românilor privesc cu îngrijorare presiunile internaționale vizând abrogarea articolului 200 CP. Sunt adăugate de reprezentantul Ministerului Justiției și alte argumente precum frumusețea româncelor, tradițiile morale, argumentele biblice.

(…)
Pentru delegatul BOR homosexualitatea este o “plagă” nicidecum un “drept; biserica se va opune “violației naturii umane” reprezentantul Comisiei Juridice a Camerei Deputaților are îndoieli cu privire la “adevăr” însă admite presiunile exercitate de Biserica Ortodoxă, instituția care are avea un cuvânt greu de spus în chestiuni de morală; în plus, societatea nu e încă pregătită pentru acceptarea homosexualității.
1996 - Articolul 200 CP suferă o nouă modificare ca răspuns la presiunile internaționale. România încearcă să trișeze din nou: este introdusă sintagma “în public” și se reintroduce sintagma “scandal public” din perioada Codului penal al lui Carol al II-lea, ca temei legal pentru a trimite în continuare persoanele de orientare homosexuală la închisoare pentru o perioadă între 1 și 5 ani. (…) Ultimul alineat interzicea “propaganda, asocierea sau orice act de prozelitism” vizând relațiile între persoane de același sex, afectând în mod brutal drepturi fundamentale precum libertatea de asociere și libertatea de exprimare. În orice moment, homosexualitatea asumată putea fi considerată “scandal public”.
“Ele nu pot fi uitate, după cum nu pot fi uitați actorii instituționali care, în regim de permanentă și foarte activă complicitate, au menținut cu forța în viață un articol de lege care făcuse victime preț de două decenii: Parlamentul României și Sinodul Bisericii Ortodoxe Române”
“Miza campaniilor publice duse pentru perpetuarea legislației represive antigay era una strategică. Se încerca controlul legislativului și al executivului prin folosirea la scenă publică a unora dintre cele mai agresive forme de naționalism.”
26.09.2000 - Sorin Alexandrescu

“(…) De-aia vrem noi să intrăm în Europa ca să <> Gradul de absurditate și vulgaritate al unor asemenea remarci crește cu cât se ignoră mai mult chestiunea fundamentală: nu poate fi liber un individ care nu este liber în viața personală și aceasta nu poate fi liberă dacă nu include libertatea sexuală și dreptul fiecăruia de a face ce vrea cu trupul său.”

(…)

Observatorul cultural: “(…) Știm că lumea e condusă, în bună măsură de o mafie homosexuală, dar asta nu trebuie să ne impresioneze prea tare (…)”

“Pe la jumătatea anilor ‘90 condamnarea stilului de viață homosexual în România era de-a dreptul sinistră. Poliția din orașele mici scutea de pedeapsă cele mai flagrante cazuri, în schimbul ajutorului celor în cauză la prinderea unor homosexuali mai discreți. Alteori, informația venea chiar de la un membru al familiei. (…) Mai auzeam din când în când povești de genul în lumea gay. Niște homosexuali americani fuseseră victime ale șantajului din partea unor foști membri ai poliției secrete comuniste. (…) Societatea este în așa fel structurată, încât să prevină efectul toxic al oricărui contact cu acești oameni.”
“Ce n-am înțeles este coabitarea medicilor, psihologilor, psihiatrilor cu homofobia asta mistică, rar auzi pe cineva care se opune curentului. Puțini s-au opus. (…)“
În 1998 era eliberat unul dintre ultimii deținuți închiși pe baza articolului 200 CP pe baza unor denunțuri (…) Cazul ei arată o față rușinoasă a României: o femeie putea fi arestată, judecată și condamnată pe baza unui presupus flirt amoros cu alta femeie, denunțată autorităților ca imorală”
(…)

“Logica instituțională era simplă: homosexualii sunt infractori, ca atare infracțiunile acestora trebuiau raportate, investigate, pedepsite. (…)”

(…)

• ”Obținerea de denunțuri false pentru ca o persoană să fie identificată ca “homosexual practicant” era o practică folosită de decenii (…)”
• (…) “Am fost distrus. Eram deprimat. Toată lumea vorbea, scriau ziarele, știau vecinii, știau familia. Copiii mei au fost marginalizați la școală. Învățătoarea tăia litere din ziare și mi punea mesaje în cutie. Mesajele ținteau clar intimidarea, sugerau părăsirea locuinței de către “ infractor” “Te distrugem homosexual senzual”
• (…) “Gheorghe I. Santajat direct de colonelul Ivan: “ Dacă vrei să mai mergi înapoi acasă, trebuie să ne spui cu cine, cum și când ai întreținut relații sexuale și, dacă ascunzi materiale pornografice, unde le ții” G.I. cedează și colaborează denunțând câteva persoane din comunitatea gay locală cu care interacționase. Ajuns acasă, a înghițit o supradoză de somnifere. Mama sa l-a dus la spital unde a stat câteva zile. După ce a venit din spital, G.I. s-a închis în baie și și-a tăiat venele de la mâini. Mama lui l-a găsit într-o baltă de sânge și i-a salvat din nou viața.”

30.05.2001 – Cornel Badoiu – PSD – Comisia juridică - “Nu este un lucru rău dacă cineva nu este angajat pe motiv că este homosexual.”
Dezincriminarea – Rolul ACCEPT:

dispariția legislației nu s-a produs “de la sine”. Zecile de întâlniri cu politicienii și diplomați, presiunea pusă pe autoritățile române în contextul europenizării, documentarea abuzurilor pe criteriul orientării sexuale, creșterea vizibilității comunității prin mass-media, oferirea de servicii comunitare (buletine informative, acces la singura bibliotecă specializată în domeniul orientării sexuale și a identității de gen, întâlniri tematice, consiliere HIV/SIDA, sprijin psihologic etc.).

(…)

Ce s-a schimbat? “(…) la câțiva ani după abrogare, mi-am schimbat locul de muncă și am putut <> eu însumi glumițele homofobe (remarci, comentarii, bancuri, bârfe) care se făceau în noul colectiv de muncă cu o cruzime și lipsă de considerație și de empatie <>.”

(…)

M – 21 ani “Știi ce e cel mai frustrant? Părerea (…) <> îți spun <>, << Ba nu, ba nu, e straight >>Trec peste aceste păreri amicale și mă duc puțin mai departe, la un alt tip de păreri. Păreri care – ce surpriză – se aud pe stradă! Când o țin de mână sau o sărut în public. Păreri din privirile oamenilor, crucile pe care și le fac. Le place ceea ce văd și vociferează. Sau nu – și vociferează

(…)

I-33 de ani – Nu am voie să intru în salonul de spital, după ce s-a operat copilul de amigdalită. Nu am voie să îmi manifest afecțiunea în public în niciun fel. Nu am voie să vorbesc despre relația noastră nici măcar după ce s-a terminat.
Nu am voie să îmi asum orientarea sexuală, nici măcar față de cei mai buni prieteni ai mei. Când ești hărțuită, amenințată, urmărită acasă, defăimată, intimidată, dată în judecată; când se spune despre tine că nu știi să îți crești copilul când te temi, că dacă se află, s-ar putea să îți pierzi jobul; când trebuie să mă ascund în casă de taică-tu; când trebuie să-i mint pe ai mei că n-am plecat în vacanță cu tine; când trebuie să tac; de fiecare dată, simt că într-o zi o să explodez. Strâng în mine furie și plâns, resentiment, toată tăcerea aia. Când se adună prea multă, ies pe ușă.

(…).
În concluzie, cred ca este o carte foarte buna ca un punct de plecare după cum a spus si autorul, și dealtfel importanta pentru înțelegerea acelei perioade care în opinia mea nu trebuie niciodată uitată dar și un îndemn spre a descoperi și documenta cat mai multe.

Ada yg Komen teruk nau bekas Menteri Pendidikan carry dialogue macamni 🤦🏻
Merosakkan nilai org agama dan org akademik 😓
Dia org yg berilmu pun sanggup ye berlakon mcmni 🤷🏻.
Ada pula beri pandangan, " we can’t use vulgar language and uttering a script that’s obviously against Islamic teaching. Remember this: as Muslims, syariat, akhlaq and aqidah prevail over everything else. At the end, we’ll all be judged for every deed we do" .